PPC le-a dat vestea tuturor clienților din Capitală! Anunț de ultimă oră de la furnizorul de energie electrică

Autor: Luciana Polite

Publicat: 01-04-2025 10:43

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Gigantul PPC a venit cu un anunț de interes pentru toți locuitorii din Capitală, care au contracte cu furnizorul. Ultimele date transmise de companie arată că după o lungă așteptare. A fost finalizat procesul de modernizare al unei mari linii electrice din București: Grozăvești-Filaret. Locuitorii din sectoarele 4 și 5 vor fi cei mai câștigați.

Conform anunțului făcut de către fostul Enel, rețeaua a fost deja finalizată și probată. După o lungă perioadă de așteptare, nu vor mai fi probleme, se presupune, în aceste zone destul de aglomerate ale Capitalei, cu multe gospodării.

„Suntem mândri să anunțăm finalizarea unei noi investiții de importanță deosebită pentru alimentarea cu energie electrică a Municipiului București. Luna aceasta Rețele Electrice România a reușit probarea noii linii de 110 kV Filaret – Grozavesti. Noua linie de înaltă tensiune cu o capacitate de transport de 170 MVA, cu circa 50 MVA mai mare decât vechea linie, asigură creșterea siguranței în alimentare pentru clienții din sectoarele 4 și 5, aflați în zona centrală a orașului”, spune George Nicolaescu, Head of Operational Region la Rețele Electrice România, pe pagina sa de LinkedIn.

Rețeaua celor de la PPC nu îi va ajuta doar pe cei din sectoarele 4 și 5. Este vorba despre un plan strategic care are un mare impact în Capitală:

„Prin această investiție compania a finalizat un plan strategic de creștere a capacității de transfer a consumului de energie din diferite zone ale orașului între cele trei surse de injecție din rețeaua națională de transport. În perioada următoare este planificată și finalizarea investiției de amplificare și modernizare a stației de transformare 110/20/10 kV Filaret”, a adăugat el.

CITEȘTE ȘI: „CCR și BEC decid azi că turul 2 va fi reluat”, anunțul făcut de 1 aprilie care a ajuns viral în întreaga țară. Cine a făcut gluma pe care au mușcat-o mii de români

Noi lucrări anunțate de PPC pentru anul 2025. În următoarele luni, Compania Reţele Electrice România ar urma să se ocupe de acest demers

Compania Reţele Electrice România cu care colaborează PPC este cea care se ocupă, în prezent, de 134.000 de kilometri în trei zone de mare interes: Muntenia Sud (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea. Tot ea are în grijă și modernizarea a alte două linii. Până la finalul acestui an, proiectul ar urma să ajungă la final.

„Investițiile în modernizarea rețelei de înaltă tensiune vor continua în perioada următoare, compania incluzând anul acesta în planul de investiții modernizarea altor două linii de înaltă tensiune, cu impact asupra distribuției de energie electrică în zona de Vest, respectiv zona de Nord a orașului. Aceste două proiecte sunt în fazele finale de autorizare, urmând a fi demarate imediat după emiterea autorizațiilor de construire de către Primăria Capitalei. Până la sfârșitul anului ne propunem să finalizăm cel puțin unul dintre cele două proiecte”, a adăugat George Nicolaescu de la PPC.

CITEȘTE ȘI: 3 zodii scapă de orice grijă financiară din luna aprilie. Vor atrage bogăția și prosperitatea ca un magnet

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri