După Revoluția din 1989, foarte multe fabrici de renume din țara noastră au fost desființate, demolate sau lăsate să se degradeze. Este și cazul fostului Combinat de Utilaj Greu (CUG) din Cluj-Napoca, care în urmă cu 40 de ani era considerat perla industriei din acest județ. În prezent, fosta fabrică în care lucrau mii de oameni a ajuns o ruină.
În ultimele trei decenii, majoritatea fabricilor de tradiție din țara noastră au avut cam aceeași soartă. Mai exact, acestea au fost falimentate, apoi terenurile pe care se aflau au devenit ținte ale dezvoltatorilor imobiliari. În alte cazuri, fostele uzine de tradiție au fost lăsate în paragină, ajungând în prezent adevărate relicve.
De o astfel de soartă a avut parte și Combinatul de Utilaj Greu (CUG) din Cluj-Napoca, care în urmă cu 40 de ani era considerat perla industriei din acest județ. În acele vremuri, combinatul era una dintre cele mai mari unități industriale din România, având aproximativ 8.500 de angajați.
După 1991, acesta a fost divizat în opt societăți comerciale, și anume: Fortpres, Termorom, UNIMET, TCM, PSA, Tehnomag, ERS și Fortur. De-a lungul anilor, activitatea industrială a acestora s-a diminuat considerabil, astfel că multe dintre spațiile fostei platforme au fost abandonate.
Fosta fabrică fanion a județului Cluj-Napoca a ajuns o ruină
Combinatul de Utilaj Greu (CUG) din Cluj-Napoca a fost fondat în anul 1970, având ca obiect de activitate producția de echipamente energetice, inclusiv cazane cu abur, cazane de apă caldă și echipamente pentru centrale termice. În 1976, combinatul s-a extins prin construirea unor capacități destinate utilajelor metalurgice și turnătoriei de fontă.
Dezvoltarea fabrici clujene a continuat în anii ’80, atunci când au fost realizate secții pentru utilaje tehnologice complexe, forje și turnătorii de oțel, dar și un laborator central de analize, capabil să efectueze testări mecanice și chimice. Printre dotările de la acea vreme ale combinatului se mai numărau și: utilaje pentru manipularea de oțel cald, cuptoare de tratament termic primar și secundar, oale de turnare, utilaje de turnare, instalații de șablat, cilindri laminori, caje de laminare, alte utilaje pentru liniile de turnare continuă, prese mecanice pentru ambutisat caroserii, prese de debitat, prese hidraulice, prese de debavurare și prese mecanice.
După anul 1991, multe dintre spațiile fostei platforme industriale au fost preluate de companii private. În ciuda faptului că au fost amenajate hale moderne pentru diverse activități economice, o mare parte din suprafața combinatului a fost lăsată în paragină. Astfel, clădirile s-au degradat treptat, întreaga zonă ajungând în prezent o ruină, fiind plină de vegetație care a crescut necontrolat.



















