Luni, 10 noiembrie 2025, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a prezentat într-o conferință de presă rezultatele acțiunii de control privind modul de închiriere a plajelor din orașul Năvodari. Cu această ocazie, ea a făcut public modul în care litoralul românesc a fost prăduit în ultimii ani. Potrivit ministrei, 80% din contracte aveau construcții ilegale pe spațiile închiriate, construcții care au funcționat astfel timp de mulți ani.
La jumătatea lunii octombrie, Administrația Națională Apele Române (ANAR) a decis să nu mai prelungească contractele de închiriere pentru plajele de pe litoral, care expiră în octombrie 2025. În locul acestora, vor fi organizate licitații publice deschise, la care toți operatorii vor avea „șanse egale” de participare. Decizia a stârnit însă reacții puternice din partea operatorilor de plajă, care au acuzat lipsa de transparență și distrugerea investițiilor făcute în ultimii ani.
În plus, Ministerul Mediului a demarat controale amănunțite care au vizat modul de închiriere a plajelor din oraşul Năvodari şi verificarea respectării obligaţiilor contractuale de către operatorii de plajă.
Diana Buzoianu a dat în vileag hoțiile de pe litoralul românesc
Luni, în cadrul unei conferințe de presă, ministrul Mediului, Diana Buzoianu a anunțat rezultatele controalelor efectuate la operatorii care au închiriat segmente de plajă în zona Năvodari, unde existau 75 de contracte de închiriere. Dintre acestea, 80% aveau construcţii ilegale pe spaţiile închiriate, construcţii care au funcţionat astfel timp de mulți ani.
„Din cele 75 de contracte de închiriere, 62 de contracte aveau clădiri, construcţii ilegale făcute pe acele spaţii. Asta înseamnă că undeva la 80% din contactele care au fost semnate pentru închirierea prajelor, cuprindeau de ani de zile construcţii care erau ilegale. Nu vorbim de construcţii mici, vorbim de construcţii care aveau unele dintre ele 700-800 de metri pătraţi. În aceste situaţii practic se găsesc 80% din terenurile care au fost închiriate, plajele care au fost închiriate în Năvodari. Amenzi de-a lungul timpului au fost date, însă sunt amenzi foarte mici. Ne uităm în luna august a acestui an, a fost făcut un control şi din toate amenzile care au fost date, undeva la patru amenzi din cele 62 erau de 25.000 lei”, a declarat Diana Buzoianu.
Situația durează de ani buni
În multe cazuri au fost aplicate amenzi de circa 10.000 de lei, însă dacă acestea erau plătite în termen de 15 zile, suma care trebuia plătită ajungea la 5.000 de lei. Construcțiile ilegale au funcționat astfel mulți ani, generând profit. Potrivit ministrei, această situație a fost posibilă deoarece în Năvodari nu există un PUZ.
„Am întrebat de ce a fost această situaţie posibilă, pentru că vorbim totuşi de ani în care aceşti operatori economici au plătit amenzi, sigur că mici, aşa cum preve legea, dar în aceşti ani, operatorii ştiau că sunt în pericol să li se ceară oricând ca acele construcţii să fie desfiinţate. Răspunsul primit a fost că în Năvodari nu există PUZ.
Cine ar fi trebuit să facă acest PUZ? Orice persoană interesată putea să facă, asta înseamnă inclusiv operatorii de plaje, Administraţia Bazinală Dobrogea Litoral, primăria. De ani de zile, toţi aceşti actori cheie pasează responsabilitatea de la unii la alţii. Nu există PUZ realizat. Operatorii economici plătesc o chirie între 4 şi 13 lei pe metru pătrat. Dacă ar fi existat PUZ şi ar fi fost create aceste construcţii conform PUZ, pe fiecare metru pătrat de construcţii, ar fi plătit între 600 şi 845 lei pe metru pătrat, deci un preţ mult mai mare.
Din cele 62 de construcţii ilegale identificate, înţelegem că aproximativ zece au mai rămas în picioare. Am primit inclusiv adrese care ne spun că au început demersurile pentru demolarea a unei părţi din aceste zece construcţii ilegale”, a mai spus ministra.



















