Praful s-a ales de uzina din România cu 1300 de angajați. Era singura din țară unde se produceau ceasurile Victoria și a funcționat până în anii 2000

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 27-02-2025 05:51

Actualizat: 27-02-2025 06:16

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

Chiar dacă pare greu de crezut, ţara noastră a excelat într-un domeniu în care acum nu mai suntem competitivi la nivel european. În anii '50, România a avut propria fabrică de ceasuri la un moment dat, în Arad.

Fabrica avea peste 1000 de angajați, care reușea performanța de a obține și 1.000.000 de exemplare de ceasuri.

Cum s-a numit fabrica de ceasuri

Compania care se ocupa cu producţia de ceasuri a fost înființată în 1951, în Arad. Inițial, a purtat numele „Cooperativa Metalul”. Ulterior a fost denumită „Precizia” și, mai apoi, „Victoria”.

Întemeietorii au fost Iosif Berenz, născut în localitatea arădeană Sânpetru German. Şimolan şi Hollosy. În primele 12 luni au fost produse 300 de ceasuri, asamblarea unui magazin necesitând o întreagă zi.

Citiţi şi: Profit istoric pentru o fabrică emblematică a României. Cum a reușit să devină una dintre cele mai rentabile companii de stat

În aceste uzine, angajaţii fabricau ceasul deșteptător mecanic, cu mecanism cu patru rubine. Pe spatele ceasului, în apropierea mecanismelor de reglare și armare, se găsește inscripția „N.I. 97534 – 81”, ce oferă informații despre model și anul în care a fost fabricat la celebra Fabrică de Ceasuri Victoria din Arad.

Nu pot să nu-i amintesc pe oamenii datorită cărora calitatea produselor Victoria a fost recunoscută şi cerută atât pe plan intern, cât şi extern: maistrul Nicolae Burlan, inginerul chimist Irma Wolf, inginerul Ravencu Florica, inginerul Grubei Alexandru”, Marcel Berenz, fiul primului conducător al fabricii, conform adevarul.ro.

Fabrica a murit după anul 2000

Un deșteptător avea un preț care varia între 15 și 35 de lei. Pe de altă parte, modelele mai complexe, precum cele cu melodii, ajungeau să coste peste 50-60 de lei.

Citiţi şi: Colosul industriei românești trece la concedieri colective, după ce în 2024 a mărit salariile cu 40%. Sute de angajați sunt vizați de restructurare

În anii ’70, România a decis să înceapă producția de ceasuri de mână, un domeniu complet nou pentru industrie, ceea ce a reprezentat o lovitură pentru ceasurile "fixe", cele de masă.

Noua fabrică s-a numit OREX. În ciuda prosperității sale, după Revoluție, numărul angajaților a crescut, iar în anii 2000 a ajuns să se închidă.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri