Din păcate, cea mai mare problemă a clienţilor este montajul, firmele care se ocupă cu aşa ceva fiind extrem de ocupate în această perioadă.
Citeşte şi Clienții eMag, alertați! Mesajele primite pe rețelele de socializare ar putea să le „afecteze” bugetul
eMag România, record de vânzări la aparatele de aer condiţionat
Aşa cum era de aşteptat, din cauza caniculei, temperaturile din locuinţe au urcat vertiginos. Din acest motiv, românii au apelat de urgenţă la soluţii pentru răcorirea casei, valorile termice din interior depăşind adesea 30 de grade Celsius. Astfel, în ultima perioadă, a fost prăpăd la eMag România. Magazinul de electrocasnice a înregistrat un record la vânzările de aparate de aer condiţionat: s-au cumpărat de trei ori mai multe ventilatoare decât anul trecut în aceeaşi perioadă.
Conform magazinului, clienţii au cheltuit, în medie, 2.400 de lei pentru achiziţionarea unui AC. Cele mai multe comenzi au fost făcute din oraşele afectate de temperaturi de peste 40 de grade: București și Ilfov, Timiș, Constanța, Giurgiu și Iași. Un alt lucru interesant este ca românii au preferat unităţile de perete cu putere de 12.000BTU cu o clasă energetică A++.
„Împreună cu sellerii din Marketplace venim în sprijinul clienților noștri cu o gamă variată de produse care să răspundă oricăror nevoi, astfel încât să poată face față temperaturilor tot mai crescute de la an la an. Oferim totodată și servicii de instalare contra cost și de livrare cu doi oameni”, a declarat Cristina Lemneanu, senior demand director eMAG România, Bulgaria și Ungaria.
Din păcate, însă, clienţii întâlnesc o mare problemă după cumpărarea unui astfel de ventilator: firmele de montaj îi amână chiar şi trei săptămâni, în această perioadă. Tarifele pentru instalarea unui aparat de aer condiţionat pornesc de la 650 de lei.
Produsele cele mai vândute în această perioadă
eMag România înregistrează vânzări mari şi la creme de protecţie, umbrele de plajă şi piscine gonflabile. Astfel, în prima jumătate a acestui an, comenzile la articole destinate protecției la plajă au crescut cu 33% faţă de aceeași perioadă a anului trecut: peste 160.000 de comenzi de loțiuni pentru protecție solarăau fost înregistrate.
Comenzile de umbrele de plajă şi piscine aproape s-au dublat și ele în ultima lună, românii căutând tot felul de soluţii pentru a se răcori în această perioadă.
Citeşte şi Alertă pentru românii care cumpără de pe eMag sau Altex! Toate operațiunile vor fi monitorizate de ANAF, iar ordinul de urgență a fost dat
















