Prăpăd pentru vecinii de la sud de Dunăre. Prețurile au explodat în Bulgaria după trecerea la moneda unică europeană

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 16-02-2026 12:28

Actualizat: 16-02-2026 12:31

Article thumbnail

Sursă foto: libertatea.ro

Începând cu data de 1 ianuarie 2026, Bulgaria a aderat la zona euro, astfel că moneda unică europeanpă a luat locului levei. Această schimbare a avut însă un impact major asupra prețurilor alimentelor, care s-au scumpit extrem de mult. Astfel, pentru majoritatea bulgarilor, asigurarea traiului zilnic a devenit o adevărată provocare.

În contextul intrării Bulgariei în zona euro, prețurile alimentelor de bază în țara vecină au depășit pragul celor din mai multe state din Europa de Vest. Analiza coșului de consum de bază realizată de Confederația Sindicatelor și Industriei Bulgare evidențiază faptul că cinci produse, și anume făina, orezul, laptele, uleiul și banichka (un produs de patiserie tradițional bulgăresc), sunt acum mai scumpe în Bulgaria decât în Germania, Franța, Olanda și chiar decât în țările vecine, precum România și Croația.

Scumpiri masive în Bulgaria pe fondul intrării în zona euro

Experții susțin însă că această creștere a prețurilor nu este direct legată de adoptarea monedei euro, ci provine din probleme structurale din economia bulgară, în special din concurența slabă de pe piețele interne.

Astfel, bunurile sezoniere au înregistrat creșteri de preț uriașe. Mai exact, prețurile castraveților au crescut cu 61,9% față de iunie 2025, în timp ce numai în ianuarie s-au înregistrat creșteri de preț de 15,2% pentru roșii, 6,5% pentru cartofi și 5,5% pentru castraveți. De asemenea, prețurile la pui, iaurt și ouă cresc treptat, dar constant, sporind presiunea de pe umerii bulgarilor.

(CITEȘTE ȘI: Schimbare istorică de strategie la Varșovia: Polonia vrea să devină putere nucleară pentru a descuraja Rusia)

Codașă în Europa la puterea de cumpărare

Compararea puterii de cumpărare în Europa subliniază provocarea cu care se confruntă familiile bulgare. Un „coș mic de bunuri de larg consum” care conține 21 de articole esențiale costă 58,80 euro în Bulgaria, iar o persoană care câștigă salariul minim și-l poate permite doar de 10 ori pe lună, acesta fiind cel mai mic raport din Uniunea Europeană.

În România, același coș costă 47,99 euro și poate fi cumpărat de 16 ori cu salariul minim local, în timp ce în Croația, coșul de 52,85 euro poate fi cumpărat de 19 ori. În Germania, în ciuda unui cost al coșului mai mare de 75,02 euro, un salariu minim de 2.409 euro permite 32 de achiziții complete, evidențiind disparitatea puterii de cumpărare reale.

Vecinii de la sud de Dunăre se confruntă și cu alte creșteri de preț

Trecerea la euro a afectat și prețurile serviciilor în Bulgaria. Monitorizarea din ianuarie s-a extins la servicii precum taxiuri, coafură și parcare, dezvăluind creșteri de prețuri de aproape 6% pentru cafea și 5,6% pentru apa minerală în magazinele mici. Analiștii atribuie o mare parte din această creștere efectelor psihologice ale rotunjirii în timpul conversiei valutare, mai degrabă decât forțelor reale ale pieței sau fluctuațiilor piețelor internaționale de mărfuri.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri