Precizări din partea MAI! Au fost făcute mai multe sezirări în timpul referendumului

Autor: Dumitrașcu Nicoleta

Publicat: 07-10-2018 20:20

Actualizat: 07-10-2018 19:44

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

În decursul zilei de duminică, între 13.00 și 18.00 a existat sesizări de posibile fapte contravenționale sau infracțiuni, potrivit digi24.ro


"Structurile de poliție efectuează cercetări cu privire la o faptă prevăzute de Codul Penal.


De asemenea, două persoane au fost amendate cu 700 de lei pentru săvârșirea unor fapte contravenționale. 


În Călărași, polițiștii au întocmit dosar penal unei persoane care după ce votat și a introdus buletinul de vot în urnă, a cerut un alt buletin și a mai votat odată, motivând că de această dată a votat în numele mamei sale. 


Într-o localitate din Dâmbovița, un bărbat a fost sancționat contravențional pentru alertarea falsă a autorităților după ce a sunat la 112 și a semnalat în mod fals un caz de corupere a alegătorilor. 

Polițiștii din Dolj efectuează verificări după ce au fost sesizați că într-o comună primarul primarul și mai mulți consilieri locali au transportat mai mulți cetățeni la secția de votare, îndemnându-i pe aceștia cum să voteze. 

Până la încheierea votării, angajații Ministerului Afacerilor Interne vor verifica în continuare sesizările de fapte ilegale care au legătură cu referendumul. Efectivele de ordine publică vor rămâne mobilizate și după încheierea procesului de vot pentru prevenirea oricăror incidente care s-ar putea produce. După finalizarea activităților din secțiile de votare, structurile MAI vor asigura condițiile necesare pentru transportul în siguranță al buletinelor de vot și al celorlalte documente care au legătură cu votarea de către președinții secțiilor de votare către birourile electorale județene.", a transmis purtătorul de cuvânt al MAI.

Vezi și

Acuze grave la adresa subordonaților lui Carmen Dan! Cum ar fi influențat votul într-o secție din București

De necrezut! Cine e omul care le-ar fi ajutat pe Udrea și pe Bica să se stabilească în Costa Rica – Conexiuni cu traficanții de droguri

Foarte interesant! Cine sunt și ce profesii au socrii Principelui Nicolae

 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri