Premierul Bolojan a expus numele instituției din România „care confirmă că oamenii și sistemele pot funcționa și în sectorul public”

Autor: Alexandru Dumitrache

Publicat: 27-09-2025 17:56

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook / Radiomures

Sâmbătă, Ilie Bolojan, premierul României, a participat la evenimentul organizat pentru celebrarea a 35 de ani de la înființarea Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare. Cu această ocazie, prim-ministrul a spus că SMURD funcționează, având toate premisele pentru a fi un exemplu în fața altor sisteme, conform Agerpres.

Ilie Bolojan, la aniversarea SMURD: „Asta este rețeta pentru performanță”

Șeful Executivului a început prin a transmite mulțumiri: „Am ajuns aici, la dumneavoastră, la această aniversare a SMURD, instituție care confirmă că oamenii și sistemele pot funcționa și în sectorul public și asta este rețeta pentru performanță - și sunt aici să vă aduc mulțumiri”.

În continuare, Ilie Bolojan a rememorat un episod personal, în care SMURD a intervenit în ajutorul său, petrecut în urmă cu mai bine de două decenii.

„Acum peste 20 de ani, am avut un accident destul de serios pe serpentinele care se duc înspre Sighișoara și SMURD Târgu Mureș a intervenit pentru mine. Și când tu și membri ai familiei tale sunt salvați, se intervine, înțelegi ce înseamnă să ai oameni dedicați și vă mulțumesc pentru acest lucru”, a amintit premierul țării noastre

NU RATA: Ilie Bolojan anunță o nouă reformă în sănătate după tragedia din Iași în care au murit 6 copii

SMURD, un sistem de încredere. Mesajul îndreptat către Raed Arafat

Ilie Bolojan a apreciat că SMURD este „un sistem pe care te poți baza” și totodată un model „pentru alte sisteme care nu funcționează la fel de bine”.

„Întotdeauna când a fost greu, în toate mandatele mele, știai că te poți baza pe zona pe care o reprezentați – de la intervenții în perioada de pandemie, când toți fugeau și dumneavoastră erați în teren, de la intervențiile de la Târnăveni (...) dumneavoastră ați fost întotdeauna un sistem pe care te poți baza.

Primesc telefon, uneori, noaptea de la domnul Arafat (n.r. șeful DSU) și știu că lucrurile funcționează, chiar dacă o să îmi dea o veste proastă, că s-a întâmplat ceva, undeva, în România, știu că elicopterul a plecat, că echipajele sunt pe drum, că cisternele intervin, că s-a declanșat codul roșu.

Sistemul dumneavoastră funcționează. Ați putea fi un model pentru alte sisteme care nu funcționează la fel de bine și asta înseamnă oameni, asta înseamnă integrare și asta înseamnă oameni dedicați”, a adăugat premierul

Bolojan SMURDSursă foto: Facebook / Radiomures

Ilie Bolojan a mai exprimat câteva cuvinte despre Raed Arafat, fondatorul Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare: „Trebuie să ai curajul lui ca să pleci de la zero. Când ecosistemul te împiedică nu e ușor, trebuie să ai perseverența dânsului ca să faci ca sistemele să funcționeze”.

URMĂREȘTE SUBIECTUL: Boierie pe bani publici în orașul pe care l-a păstorit Ilie Bolojan. Primarul urbei nu pare impresionat de austeritate și e gata să cheltuiască milioane de lei pentru un eveniment public

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri