Premierul Florin Cîţu a declarat miercuri că strategia fiscal-bugetară anunţată de Guvern, cu revenirea deficitului bugetar sub 3% în 2024, a fost acceptată ca strategie principală de Comisia Europeană, care a publicat recomandările referitoare la deficitul excesiv pentru România.
"Aş vrea să anunţ că cei de la Comisia Europeană au publicat şi recomandările referitoare la deficitul excesiv pentru România. Sunt foarte bucuros să vă anunţ că strategia noastră fiscal-bugetară, cu revenirea deficitului bugetar sub 3% în 2024, a fost acceptată ca strategie principală. Deci, există încredere în ceea ce am spus că facem, în reformele pe care le vom face în perioada următoare. Acea scădere a deficitului este acceptată de Comisia Europeană", a declarat Florin Cîţu la Palatul Victoria.
Şeful Executivului a participat, alături de vicepremierii Dan Barna şi Kelemen Hunor, şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, la prezentarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, document care a fost depus oficial de România la Comisia Europeană, informează agerpres.ro
Citește și:


















