Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, a declarat că este importantă respectarea angajamentelor luate față de instituții și societatea civilă în privința plăților compensatorii către furnizorii de energie.
"Aş dori, domnule ministru Budăi, să ne prezentaţi o actualizare a evoluţiei plăţilor compensatorii la nivelul Ministerului Muncii şi, de asemenea, domnule ministru al Energiei, nivelul la care ne găsim pe evoluţia acestor plăţi pentru a putea să confirmăm că tot ceea ce am discutat şi ne-am angajat în dialogul nostru cu instituţiile şi societatea civilă se realizează.(...) Este importantă şi suma, valoarea ei, dar important este să ne respectăm angajamentele", a declarat premierul.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a precizat că începând de luni se fac plăți, imediat ce sunt redepuse noile cereri de solicitare de sume.
"Aşa cum am informat, joi a avut loc ultima discuţie cu furnizorii din tot ce ţine de atribuţiile Ministerului Muncii, prin Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială. Începând de luni, după repunerea noilor cereri de solicitare de sume, se fac plăţi. Ieri am avut 18 milioane, astăzi, până la ora intrării în Guvern, cât am discutat cu colegii de la ANPIS, avem trei furnizori cu 6,5 milioane, până în ora 13,00, când putem trimite la Trezorerie, lucrăm în continuare şi actualizăm oră de oră sumele.
Ce este important de reţinut? Că începând de luni se fac plăţi, se ţine legătura cu furnizorii şi zi de zi, cum avem situaţiile înaintate de dumnealor şi verificările de rigoare, imediat punem în plată fără să mai aşteptăm cele 30 de zile, cum scrie în lege, pentru că ne dorim să închidem această acţiune cât mai repede", a explicat Budăi, informează agerpres.ro.
Vezi și:


















