Premierul Nicolae Ciucă pune punctul pe 'i': 'Este neconstituțional să mărim eșalonat punctul de pensie. Nu putem să avem creșteri diferențiate pe pensii'

Autor: Ion Motea

Publicat: 14-11-2022 19:06

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat că este neconstituţional să mărim eşalonat punctul de pensie şi că nu putem să avem creşteri diferenţiate pe pensii.



Anvelopa trebuie să fie de 15%, pentru că aşa mi se pare normal ca cetăţenilor să li se poată acoperi impactul pe care inflaţia l-a produs. Am stabilit foarte clar că măsurile sociale care au fost asumate şi stabilite penbtru acest an vor continua şi anul viitor”, a spus premierul Nicolae Ciucă, precizând că acel ajutor de 50 de euro la fiecare două luni va continua şi anul viitor.


Întrebat cu cât ar urma să crească pensiile, Ciucă a spus: ”Legat de ceea ce urmează să stabilim pentru valoarea cu care se măresc pensiile, vom face în aşa fel încât ele să se înscrie în cuantumul care se cuvine, de 15%. Este neconstituţional să mărim eşalonat punctul de pensie. Nu putem să avem creşteri diferenţiate pe pensii”, conform news.ro.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri