Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Nicolae Ciucă a transmis un mesaj care evidențiază semnificația culturii poporului român.
„În semn de omagiu adus marelui nostru poet Mihai Eminescu, cel care a dat anvergură creației literare românești în făgașul unui mare curent artistic și de gândire european, romantismul, revoluționând totodată limba română, România a dedicat ziua de naștere a acestuia, 15 ianuarie, sărbătoririi culturii naționale”, a scris Ciucă în deschiderea mesajului său.
De asemenea, pe lângă Mihai Eminescu, premierul a ținut să-i menționeze pe toți cei care au contribuit la edificarea culturii naționale.
„Geniul artistic popular este cel spre care se îndreaptă gândurile mele astăzi, înainte de toate, pentru că în cultura populară a fost tezaurizat sufletul românesc, în întreaga complexitate și în toate nuanțele individualității sale, de-a lungul tuturor secolelor care au precedat modernitatea.
Creația populară este cea care a definit ființa românească în istorie, noi avem nu atât datoria, cât privilegiul să-i perpetuăm memoria, să o evidențiem în țară și în lume, să ne reîmprospătăm spiritul la izvoarele ei.
Toate gândurile noastre de apreciere și le atrag de asemenea, cu prisosință, cei care au contribuit la nașterea creației românești culte, de la istoriografi, cronicari și traducători în română ai cărților bisericești, până la personalități universaliste ale iluminismului, cu veche reputație pe alte meleaguri, sau până la romanticii avântați ai pașoptismului”, a transmis premierul.
Nicolae Ciucă îi încurajează pe tineri să fie creativi și să nu ezite să se exprime prin artă.
Încurajez tinerii care simt că au ceva de spus în artă să aibă speranță și să lupte pentru drumul lor, pentru că astăzi succesul nu mai ține doar de întâmplare.
Oportunitățile oferite de statul român, Uniunea Europeană, fundații și organizații neguvernamentale locale sau străine, persoane private arată că împreună ne bucurăm de cultură, o apreciem, investim în ea.
Nu în ultimul rând, mă bucur că, deși explozia comunicării pe internet a afectat timpul pe care îl putem dedica unui răgaz spiritual, iubitorii de cultură în România continuă să fie numeroși”, a mai spus Ciucă.
În final, premierul a subliniat că nu doar românii se bucură de această sărbătoare, ci și cetățenii străini, care iubesc cultura țării noastre, indiferet de origine și naționalitate.
„Cum 15 ianuarie este o zi de sărbătoare nu doar pentru cei care trăiesc în România, indiferent de naționalitate sau origine, ci și pentru cetățenii lumii care iubesc cultura română, calde salutări tuturor, dragi prieteni!”, a transmis Nicolae Ciucă, potrivit Mediafax.
Premierul României, mesaj de Ziua Culturii Naționale: Încurajez tinerii care simt că au ceva de spus în artă să aibă speranță și să lupte pentru drumul lor
Trending

02 marActual
Baza militară de la Deveselu a fost ridicată la nivelul de alertă „BRAVO” pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu

02 marPolitica
Călin Georgescu și-a făcut partid. Nume cu greutate printre fondatorii „România Românilor”

02 marActual
Andrei Caramitru strigă: 'PÂRNAIE. Multă pârnaie". Progresistul a găsit vinovații pentru problemele economice ale României

02 marActual
Domeniul care te face miliardar. Tot mai mulți oameni cu bani investesc în industria viitorului

02 marActual
Mircea Băsescu își dorește ca românii să nu-l mai identifice cu un infractor. Ce a făcut după ce a ieșit din pușcărie

02 marActual
Epoca AI e gata să înceapă. Șeful Microsoft recunoaște că prezența oamenilor nu mai e necesară

02 marActual
Efectele războiului din Orientul Mijlociu sunt mai grave decât se estima. Avertismentul unui reputat economist le dă fiori românilor: „Ne jucăm cu focul”

02 marExterne
Marea dilemă a lui Donald Trump. Președintele american nu știe pe cine să numească în fruntea Iranului după asasinarea ayatollahului Kamenei

02 marActual
A început cheta Patriarhului Daniel. Șeful Bisericii Ortodoxe Române îi îndeamnă pe credincioși să dea bani pentru finalizarea lucrărilor de pictură în mozaic ale Catedralei Naționale

02 marActual



