Președinele Klaus Iohannis: Ridicarea MCV ne arată că am răspuns eficient disfuncţionalităţilor existente în sistemul judiciar

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 15-09-2023 14:15

Actualizat: 15-09-2023 13:59

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru România (MCV) arată că ţara noastră a răspuns eficient disfuncţionalităţilor existente în sistemul judiciar, a transmis vineri președintele Klaus Iohannis.


 


 


El a afirmat că ridicarea MCV pentru România este o reuşită a instituţiilor statului şi a întregii societăţi româneşti. Şeful statului a menţionat că în cei 17 ani de când este monitorizată prin MCV, România a parcurs, ca stat european, o perioadă în care democraţia s-a maturizat, iar sistemul judiciar s-a consolidat şi şi-a creat acei "anticorpi" atât de necesari în orice societate modernă, dezvoltată.


"Ridicarea MCV ne arată că eforturile noastre, accelerate în ultimii ani, nu au fost în zadar şi am răspuns eficient disfuncţionalităţilor existente în sistemul judiciar, continuând cu hotărâre lupta împotriva marii corupţii", a spus Iohannis.

El a mulţumit instituţiilor europene pentru sprijin, dar şi decidenţilor din România, care au contribuit la ridicarea MCV.


"Sistemul judiciar a traversat perioade dificile de-a lungul timpului: schimbări legislative frecvente, unele respinse puternic de reprezentanţii sistemului judiciar, de profesiile juridice sau de societatea civilă, încercări de subordonare a justiţiei din partea unor politicieni, o criză pandemică fără precedent. Mecanismul de cooperare şi verificare a reprezentat mai mult decât un instrument însoţit de vizite de monitorizare şi rapoarte de progres. Acesta a generat un dialog constant între instituţiile naţionale şi Comisia Europeană şi, implicit, un efort susţinut, determinând astfel, pe termen lung, un mod de lucru integrat în activitatea constantă a celor mai importante instituţii din sistemul judiciar", a adăugat preşedintele Iohannis.

Vești bune! Comisia Europeană închide oficial mecanismul de cooperare şi de verificare pentru Bulgaria şi România


Şeful statului a subliniat că România are un nou cadru legislativ pentru organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar, prin noile legi ale justiţiei şi revizuirea Codului penal şi a Codului de procedură penală.

"Integritatea în funcţii publice este fundamentală pentru a construi încredere în instituţii şi salut demersurile tuturor celor care promovează această valoare socială, de la autorităţi, mass-media, societate civilă până la reprezentanţi ai mediului academic sau cetăţeni", a adăugat Iohannis, conform AGERPRES
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri