Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a avertizat Kremlinul într-un comunicat de presă, că SUA vor lucra cu aliaţii şi partenerii pentru a impune Rusiei măsuri economice suplimentare rapide şi severe dacă Moscova va anexa teritorii din Ucraina.
"Referendumurile Rusiei sunt un simulacru, un pretext fals pentru a încerca să anexeze cu forţa părţi ale Ucrainei", a denunţat preşedintele american, care a adoptat deja mai multe seturi de sancţiuni economice şi financiare împotriva regimului Putin.
În regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson, ocupate de forţele ruse, a început vineri votarea la referendumurile pentru unirea cu Rusia, care va dura până marţi.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a declarat că decizia ulterioară privind anexarea acestor regiuni, care reprezintă aproximativ 15% din teritoriul Ucrainei, va fi una rapidă, transmite AGERPRES
Președintele american Joe Biden îl avertizează pe Vladimir Putin: Statele Unite vor lucra cu aliații și partenerii pentru a impune Rusiei măsuri economice suplimentare rapide și severe
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

4 minute în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



