Preşedintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuş, a transmis marți că Direcţia Generală de Executări Silite Cazuri Speciale din cadrul Agenției, care se ocupă de recuperarea prejudiciilor din dosare penale, are în lucru aproximativ 40.000 de dosare.
”La Direcţia Generală de Executări Silite Cazuri Speciale, care se ocupă de recuperarea prejudiciilor din dosare penale avem aproximativ 40.000 de dosare de acest tip în lucru”, a declara Lucian Heiuş
De aceste dosare se ocupă circa 130 de angajaţi ai ANAF, a explicat şeful ANAF.
Heiuş a mai anunţat că ANAF organizează o primă licitaţie prin care vrea să vândă şase terenuri din Bucureşti şi două maşini care aparţin Elenei Udrea, bunuri sechestrate în dosarul Gala Bute.
Elena Udrea execută în prezent o pedeapsă de şase de închisoare, în urma condamnării în dosarul Gala Bute.
”Am scos la licitaţie 6 terenuri, bunuri ale doamnei Elena Udrea, pentru a recupera prejudiciul din dosarul penal Gala Bute, valoarea acestor terenuri este de 3,29 milioane lei, toate amănuntele legate de această licitaţie le găsiţi pe site-ul ANAF. La fel, sunt scoase şi două autoturisme aparţinând tot debitoarei. Este vorba despre un Fiat 500 de 35.000 lei şi un Mercedes, cred că de 37.971 lei. Mi-aş dori ca, cât mai multă lume să meargă pentru a creşte preţul acestor bunuri, ca să putem să ne recuperăm prejudiciul pe care îl avem în acest dosar”, a spus Lucian Heiuş, preşedintele ANAF.
Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale din cadrul ANAF organizează astfel pe 27 octombrie o primă licitaţie pentru vânzarea a şase terenuri intravilane din Bucureşti, cu un preţ de pornire al licitaţiei de 3.296.136 lei, fără TVA. Imobilele fostului ministru Elena Udrea au fost puse sub sechestru de DNA în februarie 2015. Terenurile au între 596 metri pătraţi şi 885 metri pătraţi, amplasate pe strada Constantin Godeanu nr. 55J, din Sectorul 1 al Capitalei.
Ulterior, ANAF organizează pe 8 noiembrie licitaţie pentru vânzarea unei maşini Mercedes Benz s500 negru, an de fabricaţie 2005, cu 201.418 de kilometri parcurşi, pus sub sechestru pe 17 februarie 2015. Preţul de pornire al licitaţiei este de 37.971 lei exclusiv TVA.
ANAF va scoate în aceeaşi zi la vânzare şi un autoturism Fiat 500 din anul 2012, cu peste 70.547 de kilometri parcurşi, la un preţ de pornire de 35.368 lei.
Fiscul vrea astfel să recupereze o parte din prejudiciul stabilit de instanţă în dosarul Gala Bute, respectiv 9,1 milioane lei.
De asemenea, s-a instituit sechestru şi pe 50% din acţiunile la Euro Hotel şi pe terenuri din Dosarul Nana, care urmează să fie vândute. Autorităţile evaluează acum acţiunile.
ANAF scoate la vânzare frecvent bunuri mobile şi imobile, atât pentru recuperarea de datorii către stat rezultate din neachitarea de taxe şi impozite, precum şi pentru recuperarea unor prejudicii în dosare penale. Procedura Fiscului este ca preţul de pornire al bunurilor care nu se vând la prima licitaţie să fie redus la a doua cu 25%, iar la a o a treia încercare cu încă 25% din preţul iniţial.
Președintele ANAF, Lucian Heiuș, taie în carne vie: Avem în lucru aproximativ 40.000 de dosare de recuperare a prejudiciilor
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

17:12Entertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20:19Economie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

19 marActual



