Consiliul Concurenţei este cu ochii pe companiile care vând carburanți, după ce prețul combustibililor au început din nou să crească. Președintele instituției, Bogdan Chiriţoiu, a transmis miercuri, referitor la prețul carburanţilor, că nu are indicii că s-ar fi schimbat ceva în comportamentul companiilor faţă de perioada din vară.
Bogdan Chiriţoiu a fost întrebat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, despre cele mai recente creşteri de preţuri la combustibil, dacă există o explicaţie pentru acestea.
“Am spus două lucruri astă-vară. Că am văzut reducere de 50 de bani că a fost transmisă în preţ, deci companiile mari pe care le monitorizăm şi la care avem date prin monitorul preţurilor la carburanţi, aceste companii s-au conformat şi măsura reducerii 50 de bani, parte suportată de buget, parte suportată de companii a funcţionat. Am reluat analizele noastre şi am găsit aceleaşi rezultate pe care le-am văzut acum câţiva ani. Când variază preţul materiei prime, preţul internaţional al barilului, vedem impactul în preţuri, atât în sus, cât şi în jos, îl vedem într-o săptămână, în două săptămâni. Mare parte se transmite într-o săptămână, aproape integral se transmite în două săptămâni, cu egală amplitudine şi cu egală viteză şi în sus şi în jos. A fost o concluzie care ne-a bucurat şi ne-a surprins în acelaşi timp. A fost o surpriză plăcută”, a afirmat Bogdan Chiriţoiu.
El a menţionat că reprezentanţii Consiliului Concurenţei monitorizează în continuare companiile care vând carburanţi.
“Nu au fost semne că lucrurile nu au mers bine astă-vară. Acum după decizia Opec Plus de a reduce producţia, de a anunţa o viitoare reducere a producţiei de combustibil aţi văzut că a fost, mai ales o anumită creştere a preţului barilului, deci din punctul ăsta de vedere ne aşteptam, s-a dus de la sub 90 la peste 90, dar sub 100. O anumită creştere era de aşteptat. Nu pot să vă comentez fiecare creştere în parte. Monitorizăm piaţa, dar ne ia câteva zile să monitorizăm. Monitorizăm piaţa şi dacă e nevoie să intervenim vom interveni. Avem bază legală.
Guvernul a prelungit intervenţia la 50 de bani, inclusiv mijloacele de supraveghere şi de sancţionare, avem instrumentele legale, dar luni de zile mi se pare că lucrurile s-au desfăşurat corect. Nu am indicii în momentul de faţă că s-ar fi schimbat ceva în comportamentul companiilor, dar suntem cu ochii pe ei”, a precizat preşedintele Consiliului Concurenţei, conform news.ro
Președintele Consiliului Concurenței, despre creșterile de prețuri la combustibil: Suntem cu ochii pe ei
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

09:21Horoscop
Taxă pe horoscop, noua găselniță pentru pacienții spitalelor din România. Plata nu are nicio justificare pentru actul medical, ci doar pentru curiozitate

12:57Actual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente
Articole Similare

12:57Actual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marActual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

20 marActual



