sursa foto:  republica.ro

Președintele dă primul semn de împăcare cu social-democrații. Klaus Iohannis a vorbit pentru prima dată de PSD-ul de pe vremea lui Dragnea

Președintele Klaus Iohannis a vorbit despre formarea unei noi majorități parlamentare pentru a învesti Guvernul Ciucă. Acesta a vorbit pentru prima dată de PSD-ul de pe vremea lui Liviu Dragnea, și nu PSD cum obișnuia în mesajele publice. 

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, despre şansele unui guvern minoritar PNL-UDMR, care să aibă sprijinul PSD în Parlament, că

”Trebuie să vedem lucrurile aşa cum le văd şi românii, trebuie să se termine criza politică care nu este despre români, este despre unii care au vrut să arate cât de importanţi sunt şi au arătat cât de neimportanţi sunt, ca să o spun foarte franc.

 

El a arătat că l-a desemnat pe Nicolae Ciucă, pentru ca Guvernul să se apuce şi să rezolve problemele românilor, pandemia, criza energetică, venirea iernii şi reformele. 

”Eu mi-am asumat aceste reforme încă din 2014 şi sunt în continuare hotărât să mă implic total pentru a avea o reformă în justiţie. Avem nevoie de o justiţie independentă, corectă, dreaptă. Avem nevoie de schimbări, legile justiţiei sunt încă aşa cum erau pe vremea PSD-ul lui Dragnea. Nu putem să rămânem aşa. Avem nevoie de reformă în administraţie şi de reformă în domeniul pensiilor. Avem nevoie în domeniul salarizării publice. Toate acestea au rămas în nelucrare, cum se numeşte”, a comentat preşedintele.

Klaus Iohannis a afirmat: ”Coaliţia care a guvernat până acum nu a rezolvat aceste reforme, nu are rost să vă explic eu de la Bruxelles de ce nu au reuşit, dar zilele trecute s-a văzut care au fost crizatorii, cei care în loc să facă reforme, au produs crize”. 

Preşedintele a menţionat că acum Guvernul trebuie să se apuce de treabă. ”Trebuie să ne apucăm de treabă cu cei care vor să fie cu noi. Unde să căutăm majorităţi decât în Parlamentul României. Cineva trebuie să guverneze şi cineva trebuie să sprijine Guvernul, prin majorităţi”, a spus şeful statului, arătând că acesta este ”calculul politic, pe care l-a făcut pentru România şi pentru români şi aşa se va întâmpla”.

”Dacă Guvernul va fi în această componenţă un an sau doi sau trei vom vedea, dar problemele trebuie rezolvate şi cineva trebuie să guverneze”, a mai declarat Klaus Iohannis.

Şeful statului a fost întrebat despre informaţiile potrivit cărora el a fost cel care a venit cu propunerea Nicolae Ciucă premier. 

”Ştiţi, asta cu vehiculatul este cam aşa, am luat o decizie, se formează un Guvern şi nenumăraţi îşi exprimă opinii. Este drăguţ, dar problema practică este de formare a Guvernului, şi domnul Ciucă a fost propus de PNL, cum ştim cu toţii”, a răspuns preşedintele, informează News.ro.

Vezi și:

CTP: ‘Ciucă nu este propunerea PNL, este propunerea președintelui Iohannis. Cea mai meschină și sinistră imagine’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare