Liderul PNL Alina Gorghiu a susținut luni, la Senat, că liberalii își doresc creşterea punctului de pensie care să acopere rata inflaţiei, precizând că această creştere trebuie să asigure puterea de cumpărare a pensionarilor.
Alina Gorghiu a afirmat la Senat că nu s-a contrazis cu premierul Nicolae Ciucă, în şedinţa conducerii PNL de săptămâna trecută, pe tema creşterii pensiilor. ”Nu, nu m-am contrazis cu premierul, am spus aceleaşi lucruri şi eu şi domnul prim-ministru şi colegii noştri, şi anume că ne dorim creşterea punctului de pensie care să acopere rata inflaţiei, că ne dorim ca această creştere să asigure puterea de cumpărare a pensionarilor”, a afirmat Gorghiu, după şedinţa conducerii Senatului.
Ea a precizat că şi premierul, şi ea şi colegii din PNL sunt foarte preocupaţi de maniera în care se va rezolva în coaliţie această problemă. ”Da, s-au spus mai multe lucruri pentru că ne-am dorit ca această discuţie să ducă spre un punct de vedere pe care PNL să îl aibă în coaliţie, astfel încât să-i convingem şi pe colegii noştri că pensiile trebuie mărite într-un procent cât mai mare”, a spus Gorghiu.
Preşedintele interimar al Senatului a menţionat că argumente există şi a dat exemplele discutate în şedinţa conducerii PNL: ”Faptul că rata inflaţiei este de aproximativ 15%, că a afectat puterea de cumpărare a pensionarilor. A fost vehiculat 6,1%, vorbim de inflaţia de anul trecut, dar la 1 ianuarie 2023, cu siguranţă, procentul cu care punctul de pensie va creşte va fi mai mare decât rata inflaţiei de anul trecut. Asta a fost concluzia pe care PNL a avut-o în BPN”.
Alina Gorghiu a mai afirmat că potrivit ”calculelor făcute de specialiştii liberali, nu este afectat deficitul bugetar dacă se ajunge la o mărire cu 15% a punctului de pensie". ”Există resurse pentru această mărire aşa cum îşi doreşte PNL”, a mai spus ea.
Întrebată când se va lua o decizie în coaliţie pe tema majorării pensiilor, Gorghiu a spus: "Concluzia colegilor mei a fost următoarea, că ne dorim o şedinţă a coaliţiei cât să poate de repede în aceste zile. Ea va exista, se va ţine această şedinţă a coaliţiei, ne vom expune punctul de vedere şi le vom arăta colegilor din coaliţie calculele pe care noi le-am făcut, care sprijină o creştere a pensiilor conform viziunii PNL”.
”Sunt absolut convinsă că cei de la Ministerul Finanţelor, cei de la Ministerul Muncii vor veni cu calcule, astfel încât, sper eu, în cel mai scurt timp coaliţia să poată decidă varianta finală”, a arătat preşedintele interimar al Senatului.
Alina Gorghiu a mai declarat că ”sunt mai multe scenarii de discuţii care vor fi înaintate acestei coaliţii”. ”Ca urmare a cifrelor, ca urmare a indicatorilor economici, ca urmare a argumentelor cu care vor veni cei din coaliţie, vom ajunge la varianta finală. Eu am susţinut argumentele PNL şi cred că avem suficiente argumente astfel încât să ajungem la o mărire nediferenţiată a pensiilor, aşa cum este legal şi constituţional, însă coaliţia va fi cea care va avea ultimul cuvânt de spus, repet, cu cifrele pe masă".
Potrivit Alinei Gorghiu, acest lucru trebuie să se întâmple cât se poate de repede şi a amintit că mai există un subiect pe agenda coaliţiei, pensiile speciale, care până la finalul lunii decembrie trebuie rezolvat. ”Suntem în întârziere cu acest jalon din PNRR pentru că este un jalon sensibil şi a trebuit să fie discutat cu ministerele de linie. Ne dorim ca aceste pensii speciale să se racordeze la principiul contributivităţii şi ne dorim ca oamenii care ocupă aceste profesii să nu depopuleze tagma respectivă, pentru că există şi acest risc, ca atare trebuie tratat cu foarte mult tact subiectul pensiilor speciale şi sunt absolut convinsă că Ministerul Muncii înţelege că acest jalon din PNRR trebuie bifat până la finalul anului", a subliniat Gorghiu.
Despre ajutoarele pentru cei cu venituri mici, Alina Gorghiu a spus că s-au făcut calcule pe care specialiştii le vor discuta în coaliţie. ”Eu vă spun că pe indexarea punctului de pensie cu 15% colegii mei, specializaţi pe muncă, spunea că impactul ar fi undeva la 18 miliarde, dar e important să se discute cu Finanţele şi cu Ministerul Muncii şi cu cei care ştiu cum vor să alcătuiască bugetul, astfel încât să vedem cât se poate face această mărire. Nu e o decizie pe care să o iau eu, e o decizie care trebuie să aibă în spate un studiu de impact”, a afirmat ea.
Preşedintele interimar al Senatului a infirmat informaţia privind o majorare de 6,2% a pensiilor.
”Nu s-a vorbit de 6,1% decât în contextul în care aceasta a fost rata inflaţiei pe anul trecut motiv pentru care potrivit legii este obligatorie indexarea cu acest procent. Nu s-a pus problema de majorare a pensiilor doar cu acest procent, care este rata inflaţiei pe anul trecut. (..) De aici în sus pornim cu creşterea pensiilor, nu se pune problema de o mărire doar cu 6,1%, a spus-o premierul, au spus-o şi colegii mei, noi încercăm să mergem cu această mărire cât mai sus aşa cum am comunicat”, scrie news.ro
Președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, anunț despre pensii: Liberalii au suficiente argumente să se ajungă în coaliție la o mărire nediferențiată a pensiilor
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

09 febActual
Prăbușirea Elenei Băsescu EBA. Fiica cea mică a fostului președinte al României a dispărut din prim-planul vieții publice

09 febEntertainment
Unde lucrează sora lui Mircea Badea. Deși este plecată din România, Naty câștigă bani de la televiziunea unde este angajat și faimosul său frate

09 febActual
Prăjiturile de lux ale Dacianei Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta. Fosta europarlamentară are o cofetărie de fițe

09 febActual
Salariul ospătarilor de la Guvern a dispărut. Ilie Bolojan nu mai dă mese după ședințele de la Palatul Victoria

09 febActual
Ziua Z pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă va fi judecat pentru propagandă legionară

09 febActual
Cine este, de fapt, patronul Prima TV. Are legături strânse cu omul care a creat gigantul Digi România

09 febActual
Salariile pe care le încasează farmacistele de la Farmacia Tei, mai mari decât la Dr. Max sau Catena. Contează și câtă experiență au

09 febActual
Scenariu negru pentru educația din România. Rectorul Universității Politehnica Timișoara lansează avertismente

09 febActual
Tramvaiul groazei din București. Vagoanele Imperio se expun unor riscuri majore când circulă în această zonă a Capitalei

09 febActual
Capitala nu va avea Sală Polivalentă nouă. Visul bucureștenilor de a vedea evenimente într-o locație ultramodernă nu se îndeplinește
Articole Similare

09 febActual
Ce vechime se ia în calcul la pensie dacă ai lucrat part-time. Cum se calculează stagiul de cotizare

09 febActual
Greșeala din trafic care îi costă pe șoferi până la 1.300 de lei. Ce spune Codul Rutier despre circulația pe banda a doua

09 febActual
Românii au luat cu asalt ANAF ca să dialogheze cu Ana, noul chatbot al instituției. Ce a fost întrebat de 80% dintre români

09 febActual
Calendar reduceri 2026. Majoritatea supermarketurilor și magazinelor din România respectă aceste date pentru promoții speciale

09 febActual



