Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Constanţa, că comasarea alegerilor se discută în partide, și este o variantă care e posibilă constituţional, subliniind faptul că nu e posibil să se aducă alegerile parlamentarele mai aproape.
Preşedintele a afirmat despre comasarea alegerilor, că ”se discută în partide”.
”Comasarea alegerilor se discută în partide, este o variantă care e posibilă constituţional însă nu e posibil să aducem parlamentarele mai aproape. Este însă posibil să fie amânate localele. Dacă asta e o soluţie sau nu vom vedea pe parcurs. Au existat prime discuţii la nivelul coaliţiei, încă se evaluează dacă aduce ceva, că dacă nu aduce nimic nici pentru cetăţean, nici pentru partide, nu trebuie făcut”, a arătat el. Preşedintele a menţionat că confirmă faptul că există această discuţie.
”Soluţii tehnice, constituţionale ar exista, dar ele vor putea fi puse în operă doar atunci când de aici apare un beneficiu evident”, a mai explicat preşedintele. Şeful statului a arătat că ”în mod normal, în România în 2024 am avea cam multe alegeri”.
”Este o realitate. În primăvară ar fi europarlamentare, toamna devreme ar fi locale, toamna târziu ar fi parlamentare şi toamna şi mai târziu ar fi prezidenţiale. Patru rânduri de alegeri complicate sunt problematice. Patru rânduri de alegeri într-un an sunt problematice. Vă daţi seama că începând din această toamnă până la sfârşitul anului viitor ne-am afla permanent într-o competiţie electorală, cu certuri la televizor, pe reţele sociale.(..) Pentru români nu ştiu dacă ar fi un festival. Deci un temei pentru discuţie există, dar nu există o decizie luată”, a mai spus Klaus Iohannis, conform news.ro
Președintele Klaus Iohannis: Comasarea alegerilor este o variantă posibilă constituţional
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

circa 1 oră în urmăActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată
Articole Similare

circa 1 oră în urmăActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual



