Președintele Klaus Iohannis: 'România sprijină pe deplin integrarea Ucrainei, precum și a Republicii Moldova și Georgiei în UE'

Autor: Ion Motea

Publicat: 01-03-2022 09:01

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Președintele Klaus Iohannis a declarat că România sprijină ''pe deplin'' integrarea Ucrainei, dar și a Republicii Moldova și a Georgiei în Uniunea Europeană.


"România sprijină pe deplin integrarea Ucrainei, precum şi a Republicii Moldova şi Georgiei în Uniunea Europeană. Locul acestor parteneri ai UE este în familia europeană, iar România va face tot posibilul pentru ca acest lucru să devină realitate
", a scris Iohannis, pe Twitter.



Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni că a semnat o cerere oficială de aderare a ţării sale la Uniunea Europeană.

El a cerut UE să permită aderarea imediată a Ucrainei printr-o procedură specială.

Preşedinţii din opt state din centrul şi estul Europei au cerut, luni, ţărilor membre UE să acorde imediat Ucrainei statutul de ţară candidată şi să deschidă negocierile de aderare, a relatat Reuters.

''Noi, preşedinţii statelor membre UE: Republica Bulgaria, Republica Cehă, Republica Estonia, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Polonia, Republica Slovacă şi Republica Slovenia credem cu tărie că Ucraina merită să primească imediat o perspectivă de aderare la UE'', se arată într-o scrisoare deschisă publică luni, informează agerpres.ro.

Vezi și:


Fostul președinte francez François Hollande, despre aderarea Ucrainei la UE: ‘Vom avea timp să examinăm această propunere, când se va fi terminat conflictul, iar Ucraina își va fi regăsit integritatea și independența’


Aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană pe repede înainte! Opt state cer urgentarea negocierilor


Se înfurie și mai tare Putin? Președintele Ucrainei a semnat o cerere oficială de aderare a ţării sale la Uniunea Europeană
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri