Laţul se strânge pentru fugarii corupţi din Moldova, a transmis vineri președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, după sancțiunile anunțate de Londra împotriva a 30 de persoane din întreaga lume, care au comis abuzuri grave.
"Laţul se strânge pentru fugarii corupţi din Moldova. Astăzi, Ministrul de Externe britanic a făcut publică o listă ce vizează 30 de indivizi din întreaga lume, care au comis abuzuri grave. Pe această listă sunt incluşi Vladimir Plahotniuc şi Ilan Şor, ca persone implicate în acte grave de corupţie şi finanţare ilegală. Toate activele în proprietatea acestor indivizi, aflate pe teritoriul Regatului Unit şi teritoriile care-i aparţin, vor fi blocate şi le va fi interzis accesul în această ţară", a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.
"Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord se alătură, astfel, ţărilor care sprijină eforturile noastre anticorupţie. Suntem recunoscători pentru această decizie, anunţată chiar de Ziua internaţională împotriva corupţiei. Le mulţumesc tuturor partenerilor noştri externi pentru cooperare şi sprijin în lupta noastră cu corupţii care ne-au prejudiciat statul şi cetăţenii", a adăugat preşedinta Republicii Moldova.
Regatul Unit a anunţat vineri sancţiuni împotriva a 30 de indivizi din întreaga lume, descrişi ca ''personaje politice corupte, autori ai unor încălcări ale drepturilor omului şi ai unor acte de violenţă sexuală legate de un conflict''. Printre regimurile vizate se numără cele din Mali, Sudanul, de Sud, Myanmar, Iran sau Rusia, sancţiunile fiind adoptate în virtutea legislaţiei britanice privind drepturile omului şi combaterea corupţiei, transmite Reuters.
Vladimir Plahotniuc şi Ilan Şor sunt incluşi la capitolul "personaje politice corupte".
Plahotniuc este prezentat ca "om de afaceri şi fost politician", care "a fugit de justiţia din Moldova" şi care "este implicat în capturarea şi coruperea instituţiilor de stat din Moldova".
Şor este prezentat ca "preşedinte al Partidului Şor din Moldova" şi o persoană care "ar fi fost implicată în scandalul din 2014 privind frauda bancară din Moldova", fiind de asemenea "acuzat de dare de mită pentru a-şi asigura poziţia de preşedinte al Băncii de Economii în 2014".
Noul regim de sancţiuni al Londrei a fost adoptat în coordonare cu parteneri internaţionali pentru a marca Ziua Internaţională a Anticorupţiei şi Drepturilor Omului, transmite AGERPRES
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, după sancțiunile anunțate de Regatul Unit: Lațul se strânge pentru fugarii corupți
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

09:56Actual
Cine a moștenit averea lui Mircea Diaconu. Regretatul actor nu a fost niciodată un om sărac

08:29Actual
Scheletul din dulapul lui Mugur Mihăescu. Bătaia l-ar fi împins pe parlamentarul AUR să-și toarne apropiații la Securitate

08:57Economie
Detronarea Băncii Transilvania e oficială. Cine este sperietoarea celei mai valoroase unități bancare din România

18:09Politica
Ultima zi de mandat a lui Ilie Bolojan este astăzi, 27 februarie. Premierul trebuie să plece din funcția de la Ministerul Educației

09:08Externe
Bombardamente și lupte la frontiera dintre Pakistan și Afganistan. De acum, este război deschis, iar ONU a intervenit de urgență

10:16Politica
Nicușor Dan a promulgat legea privind pensiile magistraților după publicarea motivării CCR în Monitorul Oficial

13:18Economie
Prăpăd înregistrat la ONRC după măsurile de austeritate luate de Guvernul Bolojan

08:05Entertainment
Smartphone-ul dispărut din oferta Digi RCS RDS România. Motivul pare să fie de ordin tehnic

12:04Politica
Guvernul amână ordonanța privind reducerea taxelor locale pentru clădiri vechi și persoane cu handicap din lipsă de avize

12:25Economie



