Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a îndemnat pe moldoveni în mesajul de Anul Nou să facă bilanţul lucrurilor frumoase care s-au petrecut în anul care a trecut, chiar dacă a fost unul foarte dificil.
„În această seară, nu vă voi spune cât de greu a fost anul care se încheie. O ştiţi foarte bine. L-aţi trăit cu toate greutăţile sale, sperând acum că se sfârşeşte şi lasă loc unui an mai blând, unui 2023 cu oportunităţi noi şi emoţii frumoase", a afirmat Maia Sandu.
Preşedintele Maia Sandu i-a îndemnat pe moldoveni să facă bilanţul lucrurilor frumoase care s-au petrecut în anul care a trecut, chiar dacă a fost unul foarte dificil.
„Ştiu bine că astăzi familiile se vor bucura de împlinirile celor dragi - cineva a născut un copil, cineva a învăţat să meargă, cineva a obţinut locul de muncă dorit, unii au devenit bunici, alţii au obţinut medalii la olimpiade. E un moment potrivit să ne amintim ce am făcut bun în acest an. Şi cu toţii, ca ţară, să celebrăm reuşitele Moldovei", a subliniat preşedintele Republicii Moldova.
Preşedinta Maia Sandu s-a arătat convinsă că Moldova va reuşi datorită oamenilor săi minunaţi.
„Să întâmpinăm 2023 cu modestie, cu recunoştinţă şi cu speranţă că e un început pentru ţara noastră. Un început pentru fiecare dintre noi. Iar acum, în ultimele secunde, vreau să vă spun un singur lucru - mergeţi cu recunoştinţă spre cei dragi. Sunaţi-i, îmbrăţişaţi-i, bucuraţi-vă unii de alţii", a conchis Maia Sandu, conform news.ro
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu: Nu vă voi spune cât de greu a fost anul care se încheie! O știți foarte bine
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

02 marPolitica
Călin Georgescu și-a făcut partid. Nume cu greutate printre fondatorii „România Românilor”

02 marActual
Baza militară de la Deveselu a fost ridicată la nivelul de alertă „BRAVO” pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu

02 marActual
Andrei Caramitru strigă: 'PÂRNAIE. Multă pârnaie". Progresistul a găsit vinovații pentru problemele economice ale României

02 marActual
Efectele războiului din Orientul Mijlociu sunt mai grave decât se estima. Avertismentul unui reputat economist le dă fiori românilor: „Ne jucăm cu focul”

02 marExterne
Marea dilemă a lui Donald Trump. Președintele american nu știe pe cine să numească în fruntea Iranului după asasinarea ayatollahului Kamenei

02 marActual
Hidroelectrica anunță schimbări la plata facturilor și o ofertă promoțională pentru toți clienții

02 marExterne
Scaunul lui Trump se clatină în SUA după declanșarea războiului în Iran

02 marActual
USR îl scoate la tablă pe ministrul Agriculturii. Florin Barbu este acuzat că ar fi copiat un proiect depus de parlamentarii AUR

02 marActual
Isterie în Dubai printre milionari. Se năpustesc pe aeroporturi și dau sume uriașe ca să fugă din calea războiului

02 marActual



