Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis duminică, 11 septembrie 2022, un mesaj cu prilejul Serbărilor Naționale Țebea 2022. Mesajul a fost prezentat de către Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial - Departamentul Cultură, Culte și Minorități Naționale, se aratăîn comunicatul remis de Administrația Prezidențială
"Comemorăm astăzi 150 de ani de la trecerea în panteonul națiunii române a uneia dintre cele mai semnificative personalități din galeria eroilor noștri. Avram Iancu, conducătorul Revoluției din anul 1848 din Transilvania, a fost o figură emblematică a desăvârșirii conștiinței noastre de neam, un erou care și-a dedicat viața și energia interesului poporului său.
Evenimentele anuale prilejuite de omagierea lui Avram Iancu, „Crăișorul Munților”, dovedesc importanța valorilor și tradițiilor care, protejate și transmise mai departe, ne dau încredere să privim spre un viitor pașnic și prosper. Trasând un arc peste timp, modelul de viață și de autentică dăruire al revoluționarului român pașoptist constituie și în prezent o sursă valoroasă de inspirație.
Intelectual prin formație, Avram Iancu credea în forța faptelor și s-a consacrat în istorie ca un luptător pentru libertate socială și națională. Era cunoscut pentru discursurile sale patriotice înflăcărate și pentru tăria cu care promova drepturile românilor din Transilvania, iar puterea și profunzimea cuvintelor sale însuflețesc și astăzi.
Transmit salutul meu tuturor celor prezenți la Serbările Naționale, care poartă mai departe cu mândrie amintirea și spiritul lui Avram Iancu.
Participarea în fiecare an la acest eveniment a atât de multor români ne arată că noile generații percep acest loc - mormântul lui Avram Iancu și Gorunul lui Horea - ca pe un loc în care își reafirmă rădăcinile, identitatea, patriotismul și respectul față de sacrificiile înaintașilor.
În prezent, ne aflăm într-un context dificil, în care suntem martorii resuscitării unei mentalități imperialiste, în numele căreia un stat independent este supus unei agresiuni brutale, care părea imposibil de conceput în Europa zilelor noastre.
Ne confruntăm cu una dintre cele mai mari crize umanitare din istoria recentă a continentului nostru, care generează un număr tot mai mare de victime, distrugeri și strămutări de persoane în interiorul și în afara granițelor Ucrainei.
În acest moment de criză, țara noastră își reafirmă angajamentul pentru consolidarea relației transatlantice și sprijină demersurile care să asigure securitatea regională, pentru a proteja libertatea românilor și pentru a construi o lume a păcii și a democrației, în care primează valorile comune, împărtășite și de Avram Iancu, precum respectul reciproc, protejarea vieții și a drepturilor tuturor cetățenilor.
Îmi exprim convingerea că eforturile comune ale comunității internaționale, dialogul politic, și nu confruntarea, alături de obiectivele noastre convergente și complementare, ale NATO și UE vor asigura consolidarea securității și stabilității europene, mai ales în Europa de Sud-Est și în Regiunea Mării Negre.
Fie ca reperele morale și spirituale afirmate prin jertfă și lăsate nouă moștenire de Avram Iancu să ne călăuzească și să ne inspire în afirmarea și consolidarea unei Românii moderne, prospere, europene și democratice", a transmis administrația prezidențială
Președintele României, Klaus Iohannis: Ne confruntăm cu una dintre cele mai mari crize umanitare din istoria recentă a continentului nostru
Autor: Nicu Pătrașcu
Publicat: 11-09-2022 16:45
Trending

10 febExterne
Cine este mentorul lui Donald Trump. Omul din penumbră care a stârnit iureșul american împotriva Europei

10 febExterne
Presa de la Moscova cere „Moartea României”. Bucureștiul, indicat drept țintă în cazul extinderii conflictului militar din zonă

10 febActual
350 de lei în plus la salariu pentru angajații care au leafa sub 6.000 de lei. Lucrătorii din această categorie vor beneficia de indemnizația de hrană

10 febActual
Plătește Biserica Ortodoxă taxe la stat? Slujnicii Patriarhului Daniel au oferit răspunsul

10 febActual
Continuă războiul dintre Ilie Bolojan și magistrați. Replica dură a premierului pentru ICCJ: „Se vor căuta responsabili”

10 febActual
Apocalipsa AI profețită de omul care a anunțat criza din 2008. Este marele pericol pentru omenire

10 febActual
Taxele secrete din spatele cumpărării unui apartament. Se plătesc bani grei pentru a-l achiziționa

10 febActual
Românii care riscă să rămână fără pensii. Documentul ce trebuie depus de două ori pe an pentru a încasa venitul de la stat

10 febActual
Nereguli grave la supermarketurile din România, amendate de ANSVSA. Sute de kilograme de alimente au fost retrase, de urgență

10 febPolitica
Judecătorul de la CCR, susținut de PSD, aruncă reforma pensiilor speciale în aer după ce și-a luat concediu paternal
Articole Similare

10 febActual
Podul Overtoun și misterul câinilor care sar în gol de 75 de ani

10 febActual
45.000 de lei amendă pentru românii care stau la curte și fac un gest banal în ograda lor. Obiceiul nu este sănătos pentru mediu și poți face inclusiv închisoare

10 febActual
Trucul Kaufland pe care trebuie să-l cunoască toți clienții care comandă prin Glovo, Wolt sau Bolt Food. Pot economisi sume importante și să primească produse gratuite

10 febActual
„The Hum”, sunetul misterios care bântuie planeta. Fenomenul, între explicații științifice și legendă

10 febActual



