Se dorește modificarea bugetului de stat pe anul viitor. Alina Gorghiu, șefa interimară a Senatului, a anunțat că a depus un amendament la proiectul bugetului de stat pentru 2023.
Gorghiu dorește majorarea cu 15 milioane de lei a alocării bugetare pentru achiziţia a încă 1.000 de brăţări electronice, precum şi pentru cheltuieli de personal necesare monitorizării agresorilor, în scopul protecţiei victimelor violenţei domestice.
„Violenţa domestică rămâne o realitate tristă pentru România anului 2022. Datele statistice pentru primele 10 luni sunt elocvente: aproximativ 75.000 de cazuri în care poliţiştii au intervenit; numărul faptelor penale în domeniu a crescut la peste 46.000, cu 13,4% faţă de primele 10 luni ale anului 2021; au fost emise aproape 11.000 de ordine de protecţie provizorii, peste 4.000 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie de instanţele de judecată. Problema este mare şi combaterea fenomenului este dificilă. Nu se realizează de azi pe mâine! Dar prin extinderea instrumentelor de prevenţie şi control eficiente, victimele violenţei domestice, aparţinătorii, societatea vor fi mai în siguranţă. Iar aici, monitorizarea cu brăţări electronice a agresorilor are un rol major (...).
De aceea, am depus, în numele PNL, un amendament la proiectul bugetului de stat pentru 2023 pentru majorarea alocării bugetare cu 15 milioane lei pentru achiziţia a încă 1.000 de bucăţi, precum şi pentru cheltuieli de personal necesare acţiunilor care prevăd monitorizarea cu brăţară electronică. Şi asta înseamnă un lucru simplu: mai multe brăţări, mai multă protecţie pentru victimele violenţei domestice”, spus Gorghiu, conform unui comunicat citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, operaţionalizarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică (SIME) începând cu 1 octombrie a adus mai multă protecţie victimelor violenţei domestice şi mai mult curaj din partea lor de a se adresa autorităţilor, ştiind că există o soluţie funcţională. În prima lună de implementare a proiectului pilot, în 56 de situaţii a fost pusă în aplicare măsura „obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, adică 20% din totalul ordinelor de protecţie provizorii emise şi ordinelor de protecţie emise de instanţele judecătoreşti.
„Un început bun. Se poate însă şi mai bine! Dacă, de la momentul în care am iniţiat propunerea legislativă cu brăţările electronice (decembrie 2019) şi până la adoptarea legii (mai 2021), a trecut mai bine de un an şi jumătate, încă alte câteva luni până la implementarea legii, dinamica numărului victimelor violenţei domestice ne obligă să apăsăm pedala acceleraţiei şi să implementăm monitorizarea agresorilor cu brăţară electronică la nivelul altor două judeţe: Argeş şi Timiş”, a mai spus Gorghiu.
Președintele Senatului, Alina Gorghiu, amendament la proiectul bugetului pe 2023! Vrea să achiziționeze încă 1.000 de brățări electronice
Trending

02 marPolitica
Călin Georgescu și-a făcut partid. Nume cu greutate printre fondatorii „România Românilor”

02 marActual
Hidroelectrica anunță schimbări la plata facturilor și o ofertă promoțională pentru toți clienții

07:19Entertainment
Dezastrul din Dubai a băgat spaima în vedetele din România. Și-au investit averile în apartamente, iar prețul imobilelor ar putea scădea peste noapte

02 marActual
Mihai Dimian este propunerea pentru portofoliul Educației și aduce în prim-plan un profil academic format în SUA și Europa

02 marActual
Netflix nu va mai funcționa pe televizoarele inteligente mai vechi de 10 ani începând cu 2 martie

08:42Actual
Bani în plus pentru electrocasnicele vechi. Românii pot primi până la 150 de lei pe fiecare dispozitiv

10:08Social
180.000 de pensionari privilegiați au încasat 13,8 miliarde de lei într-un singur an. Angajații din această categorie nu duc deloc lipsa banilor

02 marActual
Dan Negru spune că războaiele din Orientul Mijlociu nu sunt o noutate și critică modul în care statul aplică digitalizarea

09:22Actual
Semnificația martorilor din bord pe care toți șoferii ar trebui să o cunoască. Te pot scuti de un drum la mecanic

02 marActual



