Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a afirmat vineri seara că ucrainenii sunt încrezători în victoria lor şi de aceea au preluat iniţiativa în război şi obţin rezultate palpabile pe câmpul de luptă. De asemenea, liderul de la Kiev a precizat că trebuie să elibereze tot pământul ucrainean şi câ asta va fi cea mai bună dovadă că dreptul internaţional şi valorile umane nu pot fi încălcate de vreun stat terorist, scrie news.ro
”Duşmanul a început această zi cu o crimă deliberată şi absolut premeditată a unor ucraineni în Zaporojie. Un atac cu rachete asupra unui convoi de maşini civile. Până acum, sunt anunţaţi 30 de morţi. Aproape o sută răniţi şi traumatizaţi. Armata rusă ştia unde vor lovi rachetele. Nişte ne-oameni au făcut asta. De la primul până la ultimul. De la cel care a dat acest ordin şi până la toţi care au executat acest ordin. Vor răspunde. Cu siguranţă. În faţa legii şi în faţa poporului”, a afirmat Zelenski, în mesajul transmis vineri seară.
El a adăugat că de aceea ucrainenii sunt încrezători în victoria lor şi de aceea au preluat iniţiativa în război şi obţin rezultate palpabile pe câmpul de luptă.
”O altă farsă a avut loc azi la Moscova. Ceva a fost sărbătorit acolo. Ovaţionau ceva acolo. Cântau în piaţă. Vorbeau de Zaporojie… Când chiar ei au aranjat aşa ceva în Zaporojie. Sunt ne-oameni. Memorie eternă tuturor celor ucişi în atacuri teroriste ruseşti”, a continuat Zelenski.
El a arătat că în această zi Ucraina a luat decizii pentru a se apăra.
”Am anunţat deja detalii în această după-amiază legate de cererea noastră pemntru o aderare accelerată la NATO. Şi despre evidenta disponibilitate a Ucrainei pentru negocieri cu Federaţia Rusă – dar cu alt preşedinte al Rusiei, care să înţeleagă ce se întâmplă. Acum vreau să adaug ceva despre decizia Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare privind sancţiuni împotriva unor persoane şi entităţi din Rusia. Este o listă foarte lungă, nume chiar faimoase. Oricum, nu ne concentrăm pe volum, ci pe demontarea influenţei ruseşti şi în acelaşi timp influenţarea stării lucruri în Federaţia Rusă”, a adăugat Volodimir Zelenski.
El a explicat că se introduc restricţii împotriva mai multor mii de persoane şi entităţi, iar sancţiunile Ucrainei şi ale partenerilor sunt sincronizate.
Zelenski a arătat că sancţiuni vor fi aplicate şi împotriva cetăţenilor unor alte ţări care au luat parte la ”farsa rusească pe teritoriul ocupat al ţării noastre!”.
”Pseudo-referendumurile sunt elemente de agresiune împotriva unui stat suveran şi oricine implicat în organizarea şi desfăşurarea acestei farse va fi făcut răspunzător”, a mai afirmat el.
Preşedintele ucrainean a menţionat că a discutat cu premierii din Japonia şi Danemarca, iar aceştia au condamnat paşii făcuţi de Rusia spre o escaladare. Zelenski le-a mulţumit tuturor liderilor internaţionali care s-au pronunţat în apărarea Ucrainei şi a dreptului internaţional.
El le-a mulţumit preşedintelui american, Joe Biden, Congresului, prietenilor din Europa şi tuturor care întăresc sancţiunile împotriva Rusiei şi ajută Ucraina.
”Trebuie să eliberăm tot pământul nostru şi asta va fi cea mai bună dovadă că dreptul internaţional şi valorile umane nu pot fi încălcate de vreun stat terorist, chiar şi unul atât de insolent ca Rusia. Avem rezultate substanţiale în estul ţării noastre. Există deja destule informaţii publice despre asta. Toată lumea a auzit ce se întâmplă în Lîman, regiunea Doneţk”, a continuat el.
El le-a mulţumit de asemenea luptătorilor şi celor implicaţi în eliberarea unor zone din Ucraina.
”Drumul ţării noastre este dificil. Drumul este clar. Acesta este drumul independenţei, al integrităţii teritoriale, al integrării în lumea civilizată şi al dezvoltării sociale. Drumul duşmanului nostru este de asemenea foarte clar – înfrângere, ruşine şi condamnare”, a subliniat Volodimir Zelenski.
Zelenski a menţionat că, în fiecare an, în ultima zi de septembrie Ucraina marchează Ziua Adopţiei, o zi de ”respect pentru cei ale căror inimi sunt destul de mari pentru a oferi căldura unei familii copiilor rămaşi fără grija părinţilor”.
”Azi le mulţumesc tuturor acelor bărbaţi şi femei ucraineni. Visez să ajungem la un astfel de rezultat, când fiecare copil al Ucrainei va simţi căldura unei familii, indiferent care sunt circumstanţele vieţii”, a afirmat el, în încheiere, conform news.ro
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski: Trebuie să eliberăm tot pământul nostru și asta va fi cea mai bună dovadă că dreptul internațional și valorile umane nu pot fi încălcate de vreun stat terorist
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

06 febActual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

06 febActual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

06 febExterne
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

06 febActual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

06 febActual
Păcăleala lui Ilie Bolojan pentru 2027. Impozitele se vor mări și anul viitor, în ciuda promisiunilor guvernanților

06 febActual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

06 febActual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

06 febSocial
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

06 febActual
Se strânge lațul în jurul lui Robert Negoiță. Plasat sub control judiciar, edilul nu mai poate nici să-și continue activitatea în fruntea Primăriei Sectorului 3

06 febActual
Sistemul e-SIGUR schimbă regulile pe șosele, iar șoferii vor deveni clienți constanți ai amenzilor
Articole Similare

06 febExterne
Decizia luată de Elon Musk înclină balanța în favoarea Ucrainei în războiul cu Rusia

06 febExterne
Derapaj în SUA: Trump șochează America cu un videoclip rasist la adresa soților Obama

06 febExterne
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

05 febExterne
Donald Trump îl susține pe Viktor Orbán înaintea alegerilor din Ungaria. Miza scrutinului din aprilie și semnalele de vulnerabilitate ale regimului de la Budapesta

05 febExterne



