Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a susținut în alocuţiunea sa zilnică adresată cetățenilor, că după tot ce au făcut forţele ruse în Ucraina, "poate exista o singură atitudine faţă de Rusia, cea faţă de un stat terorist, scrie news.ro
"Pentru prima dată, Ucraina sărbătoreşte Ziua Internaţională a Tineretului, odată cu majoritatea ţărilor din lume. Această decizie a fost luată vara trecută - de a amâna sărbătoarea până în 12 august pentru a fi împreună cu Europa într-un astfel de eveniment simbolic. Şi a funcţionat. Ziua Tineretului s-a simţit organic azi. Şi mai presus de toate, împreună cu Prima Doamnă, m-a întâlnit cu tineri eroi salvatori - sunteţi grozavi. Sunt mândru de copiii şi tinerii care sunt puternici în pofida vârstei lor, care sunt responsabili în pofida vârstei. Ei strâng fonduri pentru armată, ei îi ajută pe răniţi, ei ajută oameni, ajută la salvarea vieţilor", a afirmat Zelenski în mesajul video transmis vineri noapte.
El a menţionat că la Palatul Mariinski a avut loc o ceremonie pentru a-i onora pe aceşti tineri eroi, enumerând mai mulţi copii, cu vârste între şapte şi 16 ani.
"Putem fi mândri de faptele lor într-un mod în care nu orice adult are o astfel de biografie", a subliniat el.
Zelenski a adăugat că s-a întâlnit şi cu reprezentanţii unor organizaţii ale tinerilor.
"Sunt foarte mândru că Marina Viazovska, una dintre cele mai faimoase tinere femei din Ucraina, care a primit cel mai important premiu în domeniul matematicii - celebra medalie Fields, a participat la întâlnire. Am avut o discuţie călduroasă şi productivă despre apărarea ţării, despre victorie - şi este la orizont, despre viitorul Ucrainei, despre instituţiile noastre", a arătat preşedintele ucrainean.
De asemenea, Zelenski a menţionat că a discutat cu Papa Francisc, căruia i-a mulţumit pentru sprijinul acordat ucrainenilor.
"Am discutat despre ce putem face împreună pentru a restabili pacea în statul nostru. L-am informat despre situaţia de pe linia frontului şi despre eforturile constante ale Rusiei de a creşte nivelul de teroare. El este de acord, ne sprijină", a afirmat el.
Zelenski a mai vorbit despre o decizie luată în Letonia prin care Rusia a fost recunoscută oficial ca stat sponsor al terorismului.
"Lucrăm pentru a ne asigura că întreaga lume va face la fel. Aşa este corect. Este drept. Şi se va întâmpla. După tot ceea ce ocupanţii au făcut în Ucraina, poate exista o singură atitudine faţă de Rusia - cea faţă de un stat terorist. Şi, apropo, din acest punct de vedere trebuie determinată atitudinea faţă de cetăţenii Rusiei", a subliniat Volodimir Zelenski.
El a mulţumit Cehiei şi statelor baltice şi altor ţări europene care au adus în discuţii la nivel oficial în cadrul Uniunii Europene problema vizelor pentru cetăţenii unui stat terorist.
"Desigur, cu toţii înţelegem: sunt oameni care chiar au nevoie de protecţie, care sunt persecutaţi în Rusia, care ar putea fi chiar ucişi şi de aceea ar trebui să primească ajutor de la lumea civilizată. Acestea sunt mecanisme legale binecunoscute - prin statutul de refugiat, solicitări de azil şi alte oportunităţi de a ajuta şi a sprijini. Dar sunt pentru cei care luptă, pentru cei care sunt persecutaţi.
Şi asta nu ar trebui să se aplice restului cetăţenilor ruşi în Europa - turism, entertainment, afaceri. Mai întâi trebuie să existe o garanţie că criminalii ruşi şi cei care facilitează teroarea de stat nu vor folosi Schengen. Şi în al doilea rând, nu se poate să distrugi însăşi ideea Europei, valorile noastre comune europene, adică nu se poate transforma Europa într-un supermarket unde nu contează cine intră, iar principalul lucru este să plătească pentru bunuri. De aceea, restricţiile de vize pentru cetăţenii Federaţiei Ruse sunt corecte şi toţi apărătorii valorilor europene ar trebui să insiste asupra lor", a punctat Zelenski, conform news.ro
Președintele Volodimir Zelenski, reacție fermă: Poate exista o singură atitudine față de Rusia, cea față de un stat terorist
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

09:17Externe
Presa de la Moscova cere „Moartea României”. Bucureștiul, indicat drept țintă în cazul extinderii conflictului militar din zonă

09 febActual
Greșeala din trafic care îi costă pe șoferi până la 1.300 de lei. Ce spune Codul Rutier despre circulația pe banda a doua

11:49Externe
Cine este mentorul lui Donald Trump. Omul din penumbră care a stârnit iureșul american împotriva Europei

09 febPolitica
Variantele de înlocuitori ai lui Ilie Bolojan. Premierul trebuie să se retragă, zilele acestea, din funcția de ministrul Educației

08:29Actual
Plătește Biserica Ortodoxă taxe la stat? Slujnicii Patriarhului Daniel au oferit răspunsul

09 febPolitica
Bolojan i-a unit pe Sorin Grindeanu și George Simion. Se conturează din ce în ce mai mult o alianță PSD - AUR

10:46Actual
Continuă războiul dintre Ilie Bolojan și magistrați. Replica dură a premierului pentru ICCJ: „Se vor căuta responsabili”

09:36Actual
Apocalipsa AI profețită de omul care a anunțat criza din 2008. Este marele pericol pentru omenire

09 febExterne
Tărâmul miliardarilor, părăsit. Supra-taxarea i-a pus pe fugă pe unii dintre cei mai bogați oameni de pe planetă

09:00Actual
Taxele secrete din spatele cumpărării unui apartament. Se plătesc bani grei pentru a-l achiziționa
Articole Similare

14:31Externe
„Europa cu două viteze”, noul plan al Ursulei von der Leyen. Cum vrea șefa CE să dea un nou suflu economiei de pe bătrânul continent

11:49Externe
Cine este mentorul lui Donald Trump. Omul din penumbră care a stârnit iureșul american împotriva Europei

09:17Externe
Presa de la Moscova cere „Moartea României”. Bucureștiul, indicat drept țintă în cazul extinderii conflictului militar din zonă

09 febExterne
SUA înăspresc controalele pentru turiști. Rețelele sociale devin obligatorii în cererea ESTA

09 febExterne



