Mulți spuneau că anul acesta nu se vor face cireșele de mai în țara noastră și, în cele mai multe cazuri, se pare că au avut dreptate. Vremea rece, apoi seceta și valul de căldură, au distrus șansele pomilor de a-și urma traseul firesc. Astfel, am ajuns în situația în care cumpărăm fructe de import, pentru care plătim enorm de mult. În funcție de oraș, prețurile diferă, ajungând să se vândă inclusiv „la bucată”.
Zilele trecute, Asociația pentru Protecția Consumatorului arăta că un kilogram de cireșe de mai se vinde, în piețele din România, cu 50 de lei. Suma li s-a părut multora ca fiind exagerată.

„Au apărut cireșele de mai??? Cum vi se pare prețul?”, a transmis Asociația pentru Protecția Consumatorului, pe Facebook.
Iată și cum au reacționat internauții:
„Așteptăm să se facă 10-15 lei”, „Astea par ieftine în comparație cu ce au arăta la știri, 200 lei/kg.sau 5 lei cireașa”, Pentru cei ce au stat la coadă la ciocolata Dubai, prețul este ok”, „Să le mănânce ei”, „Nu sunt românești”, „La ce îngheț a fost și cu producția compromisă, cine mănâncă cireșe românești o să fie norocos”, Să le mănânce cine le-a cules”, „Trăim și fără cireșe, sănătate să avem”.
Cireșele de 200 de lei pe kilogram sau 5 lei pe bucată de la Timișoara, „celebre” în toată țara. Vin din Grecia
Așa cum am precizat anterior, prețul diferă. În piața Gorjului din Militari, de exemplu, cireșele de mai costă 100 de lei pe kilogram.
„Cireșe de mai super dulci”, spun comercianții, dar „uită” să specifice dacă sunt românești sau de import.
„Vă dați seama, pentru o mână de cireșe, sau pentru jumătate de kilogram, trebuie să scoți 50 de lei. Eu nu cred că sunt aduse cu prețuri atât de mari din Turcia sau Grecia, speculează foarte mult comercianții de la noi, samsarii ăștia cu tarabe”, a transmis un client.
Cele două prețuri cerute la cireșele de mai sunt „chilipir”, dacă ne uităm la sumele din Timișoara. Acolo, în piață, dai 200 de lei pe kilogram sau 5 lei pe bucată. Comercianții abia vând câte 100 sau 200 de grame, dar nici nu lasă prețul.
















