La aproape trei ani de la debutul invaziei armatei ruse, Ucraina a anunțat, chiar în prima zi a anului, oprirea livrărilor de gaz rusesc către Europa pe teritoriul său. Ca efect al acestei decizii considerate istorice, preţul gazelor atinge cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni pe continentul european, criza care se preconizează îngrijorând specialiștii.
Preţul gazelor a înregistrat cel mai ridicat nivel începând de mai bine de un an, după ce livrările ruseşti au fost sistate de Ucraina începând din prima zi a lui 2025.
Cel mai mare preț de referință de mai bine de un an
Preţurile de referinţă au atins joi, 2 ianuarie, la o zi după expirarea contractului de tranzit dintre Rusia şi Ucraina, cel mai ridicat nivel din octombrie 2023, relatează The Guardian.
Livrările de gaze ruseşti prin Ucraina s-au încheiat în primele ore ale zilei de 1 ianuarie 2025. Traderii anticipau pierderea gazului rusesc, dată fiind lipsa unei alternative. Aceștia monitorizau atent dacă noua decizie va avea ca efect retrageri mai rapide din instalaţiile de stocare. Preţul gazului cu livrare în februarie, în Ţările de Jos, a crescut joi cu până la 4,3%. Apoi a scăzut, stabilizându-se la o creştere de 1,9%, adică la 49,83 EUR pe megawatt/oră, notează agenția Bloomberg.
Stocurile europene de gaz sunt la cota de avarie
Ca urmare a escaladării conflictului armat dintre Rusia şi Ucraina, nivelurile ofertei de stocare din Europa se reduc cu cel mai rapid ritm din 2021. Potrivit analiştilor de la Deutsche Bank, trebuie să se țină cont de situația îngrijorătoare a stocurilor europene de gaz, care se află la cel mai scăzut nivel din ultimii 3 ani.
„Merită să ţinem cont de faptul că preţurile sunt încă mult sub nivelurile înregistrate pe parcursul întregii perioade 2022. Dar stocurile europene de gaze au încheiat anul 2024 la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, iar creşterea recentă a preţurilor va contribui şi mai mult la presiunile inflaţioniste”.
Europenii vor avea de suferit, nu însă și Federația Rusă
Invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022 a determinat o creştere fără precedent a facturilor la energie. Astfel, mai multe guverne au fost nevoite să intervină pentru subvenţionarea costurilor. De precizat că gazul rusesc a traversat Ucraina timp de decenii, în principal printr-o conductă de construcţie sovietică. Într-o postare pe social media, preşedintele Volodimir Zelenski a comentat că încheierea acordului de tranzit reprezintă „una dintre cele mai mari înfrângeri ale Moscovei”.

La rândul său, ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galuşcenko, a calificat întreruperea rutei de tranzit pe teritoriul țării sale drept „istorică”. În viziunea oficialului de la Kiev, decizia va forţa ţările europene să renunţe la aprovizionarea cu gaz rusesc. Încetarea furnizării de gaz - care, potrivit gigantului rusesc Gazprom-, a avut loc miercuri la ora 8:00, a lăsat în frig sute de mii de oameni din regiunea separatistă Transnistria de pe teritoriul Republicii Moldova.
Totuși, prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, care a făcut lobby împotriva deciziei Ucrainei de a pune capăt tranzitului de gaze, are o opinie contrară. Fico a declarat că decizia de la Kiev va avea „un impact drastic asupra noastră, a tuturor din Uniunea Europeană, dar nu şi asupra Federaţiei Ruse”.


















