Prețurile carburanților ar putea crește în următoarele săptămâni

Autor: Adrian Dumitru

Publicat: 08-03-2026 17:32

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

Creșterea recentă a prețurilor la carburanți nu reflectă încă integral scumpirea petrolului pe piețele internaționale, iar efectele reale ar putea fi resimțite la pompă abia în următoarele săptămâni.

Avertismentul vine de la Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, care explică faptul că există un decalaj între momentul achiziției petrolului sau al motorinei și momentul în care aceste produse ajung efectiv la consumatori.

Expertul a subliniat că actualele prețuri nu includ încă toate scumpirile generate de evoluțiile recente de pe piața globală a petrolului.

„Nu vedem încă motorina scumpă la pompă. Aceasta ar putea apărea peste câteva săptămâni”, a declarat Dumitru Chisăliță.

Scumpirea petrolului nu s-a transmis complet în prețurile carburanților

Creșterea prețurilor la carburanți din ultimele zile a apărut în contextul tensiunilor internaționale și al scumpirii petrolului pe piețele globale. Cu toate acestea, datele statistice arată că evoluția petrolului a fost mult mai accentuată decât cea a motorinei sau benzinei la pompă.

Potrivit lui Dumitru Chisăliță, analiza perioadei dintre 31 decembrie și 28 februarie arată o diferență semnificativă între creșterea prețului petrolului și evoluția carburanților în România.

„Trebuie să ne uităm un pic pe statistică și să vedem că între 31 decembrie și 28 februarie țițeiul Brent a crescut cu 18,5%. În aceeași perioadă motorina în România a crescut cu 8,5%, din care 3,75% a fost creșterea de acciză de la 1 ianuarie 2026. Dacă extragem această acciză, rămâne o creștere de aproximativ 5%”, a explicat expertul.

El a subliniat că această diferență arată că majorarea prețului petrolului nu a fost încă transferată complet în prețul carburanților.

„Am avut o creștere de aproape 19% la țiței și doar 5% la motorină”, a precizat Chisăliță.

Carburanții ajung la pompă cu întârziere

Una dintre explicațiile principale pentru acest decalaj este durata transportului și a proceselor logistice. Produsele petroliere cumpărate de companii ajung în România după mai multe zile sau chiar săptămâni.

„Pe motorină, dacă aducem din zona europeană sau din Turcia, avem nevoie de aproximativ 10 zile să ajungă. Dacă vorbim de zona Golfului Persic, discutăm de două săptămâni sau chiar trei. Deci motorina care astăzi costă 83 de dolari, eu ar trebui să o văd peste 10 zile dacă vine din Turcia sau peste trei săptămâni dacă vine din Golful Persic”, a explicat Dumitru Chisăliță.

Prin urmare, ceea ce se vede în prezent la pompă reflectă încă prețuri mai vechi, corespunzătoare unor achiziții realizate înainte ca petrolul să se scumpească semnificativ.

„În aceste două luni au fost achiziționate cantități de motorină și țiței tot mai scumpe”, a adăugat el.

Riscurile globale influențează prețul petrolului

Întrebat dacă scumpirea petrolului este legată direct de tensiunile din zona Strâmtorii Ormuz, expertul a explicat că situația este mai complexă și depinde de modul în care piețele evaluează riscurile globale.

„Asta a venit din modul în care traderii au apreciat, de la începutul anului, diferite incidente – Venezuela și alte situații pe plan mondial. Practic, traderii au premiat un risc pe care l-au evaluat la un moment dat”, a spus Chisăliță.

În astfel de situații, prețurile pot crește chiar înainte ca problemele logistice sau geopolitice să afecteze direct transportul petrolului.

România are stocuri de carburanți pentru mai multe luni

În ceea ce privește aprovizionarea, România se află într-o poziție relativ stabilă comparativ cu alte state europene. Țara beneficiază de producție internă de țiței, rafinării funcționale și capacități importante de stocare.

„România, fiind și producător și având capacități de stocare importante și trei rafinării, are deja stocate benzină, motorină sau țiței. Avem un stoc comercial de aproximativ două săptămâni până la 30 de zile. Dacă mâine n-ar mai intra nimic în țară, aproximativ o lună de zile s-ar putea alimenta consumul normal doar din stocurile comerciale”, a explicat Dumitru Chisăliță.

Pe lângă aceste rezerve comerciale, există și stocuri strategice.

„Mai există o rezervă de țiței între 30 și 60 de zile care poate să acopere necesarul. Avem și producția noastră internă – aproximativ 2,8 milioane de tone de țiței pe an, ceea ce înseamnă cam 20% din ceea ce consumăm noi ca benzină și motorină”, a adăugat expertul.

România ar putea rezista câteva luni într-un scenariu extrem

Într-un scenariu ipotetic în care importurile de petrol ar fi complet blocate, România ar putea continua să funcționeze o perioadă semnificativă pe baza stocurilor existente.

„Avem aceste situații care ne-ar putea duce fără nicio problemă undeva la trei luni de zile dacă totul este blocat, ceea ce nu se întâmplă în momentul de față. Navele intră și ies. Dacă s-ar bloca tot, am avea 30 de zile stoc comercial și încă trei luni de stocuri strategice”, a afirmat Dumitru Chisăliță.

Totuși, existența acestor rezerve nu garantează stabilitatea prețurilor, deoarece costul carburanților este influențat și de alte elemente.

Taxele reprezintă mai mult de jumătate din prețul benzinei

Potrivit expertului, o mare parte din prețul final plătit de șoferi la pompă este reprezentată de taxe.

„Ce este important este să avem marfă. A doua problemă este prețul acestei mărfi. Dacă ne uităm la benzină, aproximativ 50% din preț este acciză și TVA. La benzină chiar 55% din preț reprezintă taxe”, a explicat Dumitru Chisăliță.

În opinia sa, statul ar avea instrumente pentru a reduce presiunea asupra prețurilor, dacă situația internațională s-ar deteriora.

„Există o elasticitate prin care statul poate să lucreze: acciza, TVA, eliminarea taxei pe stâlp sau eliminarea taxei pe taxă. Gândiți-vă că noi plătim TVA la acciză – adică o taxă la taxă”, a spus expertul.

El a adăugat că acest mecanism fiscal este unul rar întâlnit la nivel global.

„Este o chestiune care, din păcate, nu prea mai există nicăieri în lume”, a conchis Dumitru Chisăliță.

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri