Alina Albert s-a ales cu capacități extrasenzoriale, după ce a suferit o moarte clinică la vârsta de 24 de ani. Devenită parapsiholog, aceasta a făcut o serie de previziuni care s-au adeverit. Invitată la emisiunea "Voi cu Voicu" pe Antena 3, Alina a făcut o serie de previziuni sumbre pentru București, mai exact că va fi lovit de un cutremur puternic.
”În 2012, era referendumul privind demiterea lui Băsescu. Am avut un flash, vedeam Bucureștiul scăldat în sânge. Dar nu aveam percepția timpului, nu pot să localizez, ele nu vin cu un calendar. Povara vine din faptul că românii nu au știut să aleagă la timp. Destinul unei țări nu poate fi separat de destinul nostru. Suntem legați ca o celulă într-un organism întreg. Destinul României nu este fericit pentru că noi nu l-am făcut fericit. Conducătorii sunt cei pe care îi merităm. Noi încă suntem un stat fanariot. Magia puterii te face să uiți de datoriile față de neamul tău”.
Vezi și Război între interlopii bucureșteni din cauza datoriilor lui Vasile Turcu! Măsura disperată a fiilor săi
”Previziunile mele sunt pe termen foarte lung. Vestea proastă e că da, vom avea un cutremur foarte mare. Mai puțini morți, dar pagube foarte mari. Nu știu cum va fi față de cel din 1977, dar va fi major. Din ce simt eu, nu va fi noaptea, cumva n-a fost un dezastru atât de mare”, a spus Alina Albert citată de evz.ro.
Previziunile parapsihologului Alina Albert! Ce dezastru va lovi Bucureștiul
Trending

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

18:04Actual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

20:24Social
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

18:04Actual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual



