Un primar din Germania s-a revoltat împotriva oamenilor din comunitatea sa care lucrează doar 5 ore pe zi şi primesc mii de euro. Edilul din Duisburg s-a referit la imigranţi, aici incluzându-i şi pe români.
Oficialul a transmis un mesaj ferm și direct, exprimând frustrarea tot mai mare a autorităților locale față de un fenomen care pare scăpat de sub control.
Muncesc puţin, ca să încaseze ajutorul social
Presa din Germania scrie că 13% dintre cei aproximativ 12.000 de români și bulgari din Gelsenkirchen au locuri de muncă supuse contribuțiilor la asigurările sociale, în Duisburg cifra este de 17% din aproximativ 26.000 de persoane. Mulți dintre aceștia recurg la un truc pentru a încasa și mai multe beneficii sociale, acuză politicienii de acolo.
„Oamenii lucrează aproximativ cinci ore pe lună pentru a câștiga 175 de euro pe lună. Peste acest salariu minim, au dreptul la beneficii sociale suplimentare.
Asta caută. Pot aduce cu ușurință o familie de șase persoane până la 2.700 de euro pe lună”, a afirmat Sören Link, primarul orașului Duisburg, care cere măsuri concrete din partea autorităților nemţeşti:
„Oricine intră în Germania în cadrul liberei circulații a lucrătorilor trebuie să își câștige existența pentru sine și familia sa – altfel trebuie să părăsească țara".
Nicușor Dan, mesaj pentru Diaspora
Nicușor Dan a subliniat importanța păstrării identității culturale și a implicării civice a diasporei în viața României.
„Gândurile mele se îndreaptă către toți cei care trăiesc peste hotare”, a declarat președintele ales, adăugând că acești români „continuă să poarte în suflet legătura cu România, chiar și la mii de kilometri distanță.
România are nevoie de vocea și implicarea voastră. Este nevoie de experiența, energia și atașamentul vostru față de valorile democratice pentru a construi împreună un viitor mai bun.
Rolul meu, ca președinte al țării, este să creez punți între ideile și proiectele voastre, aspirațiile și nevoile pe care le aveți și deciziile de aici, din România, iar acest mandat mi-l asum cu maximă responsabilitate", a afirmat Nicușor Dan cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni.


















