Vineri, 25 iulie 2025, Primăria Capitalei a anunțat că pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București din 30 iulie se regăsesc proiecte de investiţii în transportul public, ce vizează modernizarea infrastructurii, a flotei de vehicule şi a conectivității reţelei urbane. Propuse pentru finanțare nerambursabilă prin Programul Regional Bucureşti-Ilfov 2021 - 2027, aceste proiecte au o valoare totală estimată de 385 de milioane de euro.
Potrivit Primăriei Capitalei, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București ce va avea loc pe datat de 30 iulie 2025 se regăsesc mai multe proiecte de investiții în transportul public, ce vizează modernizarea infrastructurii, a flotei de vehicule şi a conectivității rețelei urbane. Acestea au o valoare estimată de numai puțin de 385 milioane de euro.
„Bucureştiul are nevoie urgentă de un transport public modern, eficient şi accesibil, iar fondurile europene reprezintă o şansă concretă pe care nu avem voie să o ratăm. Ne-am propus ca în luna august să depunem toate cererile de finanţare, astfel încât proiectele să poată fi implementate cât mai repede. Nu vorbim doar despre vehicule noi sau despre linii de tramvai reabilitate, ci despre dezvoltarea reală a oraşului – despre un Bucureşti în care timpul cetăţenilor contează, mobilitatea este predictibilă, aerul este mai curat, iar transportul public devine prima opţiune, nu ultima”, a declarat primarul general interimar, Stelian Bujduveanu.
Primăria Capitalei vrea să cumpere troleibuze și tramvaie moderne
Unul dintre proiectele de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București propune achiziția a 100 de troleibuze articulate (18 metri), moderne şi nepoluante.
Un alt proiect vizează actualizarea studiului de oportunitate în vederea achiziției a 250 de tramvaie noi, dintre care 100 unidirecționale, cu lungimea de 36 de metri, şi 150 de tramvaie cu lungimea de 27 de metri, dintre care 50 bidirecționale.
Un alt proiect extrem de important vizează extinderea rețelei de tramvai în Prelungirea Ghencea. Mai exact, se dorește realizarea unei noi linii cu o lungime de 5,8 kilometri (cale dublă), între Terminal 41 – Strada Braşov – Prelungirea Ghencea – Domnești, incluzând o buclă de întoarcere. În cadrul acestui proiect este prevăzută și achiziția a 16 tramvaie moderne pentru operarea noii linii.
Modernizarea a aproximativ 50 de kilometri de linii de tramvai vechi este un alt obiectiv îndrăzneț al Primăriei București. Pentru aceste trasee, contractele de execuție au fost deja atribuite, pe unele segmente lucrările fiind în curs de desfășurare, cum este cazul liniei 5 sau al Bulevardului Expoziţiei.
De asemenea, în ședința CGMB din 30 iulie se vor mai analiza două proiecte privind modernizarea completă a depourilor de tramvaie Titan şi Colentina, scopul fiind adaptarea acestora la exploatarea tramvaielor moderne de 35 – 37 de metri.













