Primăria desființează zeci de locuri de parcare. Ce plănuiesc să facă în locul acestora

Autor: Luciana Polite

Publicat: 15-03-2024 18:28

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Nu mai puțin de 34 de locuri de parcare vor dispărea! Vestea a fost dată de Primăria Sibiu joi, 14 martie. În spațiul care va fi creat, autoritățile plănuiesc să facă o bandă specială, pentru ambulanțe care vor transporta pacienții la Unitatea de primiri Urgențe a Spitalului Județean.


Conducătorii auto din marile orașe trec printr-un real calvar când se pune problema să-și lase mașinile parcate. Cei care fug de varianta cu plată pierd minute bune căutând un loc, iar acum se trezesc că și puținele posibilități le sunt diminuate. Situația este valabilă pentru
Sibiu, dar scopul măsurii este unul nobil.

Șoferii
care obișnuiau să-și parcheze mașinile pe strada Lucian Blaga, pe tronsonul dintre strada Independenței și strada Izvorului, vor fi nevoiți să găsească alte variante. Începând cu ziua de sâmbătă, 16 martie, muncitorii vor veni să facă lucrările pentru a face loc ambulanțelor.
„De sâmbătă, 16 martie, pe strada Lucian Blaga, pe tronsonul dintre str. Independenței și str. Izvorului, se înființează o bandă specială, exclusiv pentru ambulanțele și autospecialele Serviciului mobil de urgență, reanimare și descarcerare, care circulă spre Unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean Sibiu”, au transmis reprezentanții administrației locale, prin intermediul unui comunicat de presă.

CITEȘTE ȘI: Cât costă să faci turism la Vama Veche. 9000 de euro pe vară pentru a putea subînchiria camere și locuri de camping în stațiunea de la malul mării

Nu vor dispărea doar zeci de locuri de parcare. Ce alte schimbări vor întâmpina șoferii


Comisia de Circulația a decis că este extrem de importantă reducerea traficului ca ambulanțele să poată ajunge mai repede la pacienți, respectiv la spital. Astfel, nu va mai fi nevoie să intre în sensul giratoriu de la intersecția Bulevardului Corneliu Coposu cu str. Constituției, ci vor putea intra și pe str. Independenței, apoi pe banda specială de pe str. Lucian Blaga.

O altă modificare este că traficul va fi în sens unic, dinspre str. Izvorului spre str. Independenței. Ambulanțele vor circula în sens invers, dinspre str. Independenței spre str. Izvorului. Banda specială care va înlocui cele 31 de locuri de parcare va fi semnalizată cu indicatoare și va fi vopsită în roșu.

Nu doar cele 31 de locuri de parcare vor dispărea, ci și alte 3, care se aflau pe str. Independenței, aproape de intersecția cu str. Lucian Blaga.

CITEȘTE ȘI: Nicușor Dan: ‘Bucureștiul are 3 mari probleme: termică, gunoiul și locurile de parcare. Trebuie să învățăm cu toții că spațiul public este al nostru, al tuturor’
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri