Primăria lui Nicușor Dan a pregătit un serviciu util pentru bucureștenii ce folosesc mijloacele de transport în comun ale STB. Edilul a transmis că, începând de luni, 15 iulie 2024, aplicația Google Maps va oferi utilizatorilor noi informații prețioase.
Anunțul făcut de Nicușor Dan
Luna iulie aduce o noutate pentru bucureșteni. Anunțul oficial a fost făcut în urmă cu puțin timp chiar de primarul general. Nicușor Dan a transmis că, începând din data de 15 iulie, utilizatorii aplicației Google Maps vor putea să vadă, în timp real, cât de aglomerat va fi autobuzul sau tramvaiul în care urmează să se urce pentru a ajunge la destinația dorită.
Edilul a precizat că vehiculele noi ce aparțin STB sunt dotate cu sisteme de numărare a călătorilor, iar acestea transmit, prin computerul de bord, către serverul TPBI, numărul de persoane din vehicul. În acest mod, se poate calcula gradul de ocupare, care se transmite apoi către aplicația Google Maps.
„De astăzi, călătorii pot vedea în timp real, în aplicaţia Google Maps, gradul de încărcare al mijloacelor de transport în comun. Astfel, pot afla dinainte cât de aglomerat este mijlocul de transport care urmează să sosească în stație.
Fiecare vehicul nou al STB este dotat cu mai multe numărătoare de călători, iar acestea transmit, prin computerul de bord, către serverul TPBI, numărul de persoane aflat în vehicul, astfel că se poate calcula gradul de ocupare, care se transmite către Google Maps”, a anunțat primarul.
Te-ar putea interesa și: Dezastrul care îngroapă Bucureștiul, dezvăluit de Nicușor Dan. Primarul general a oferit detalii despre dispariția spațiilor verzi din Capitală
„Suntem singurul oraș din România cu această funcție disponibilă”
Noua funcție este valabilă în cazul tramvaielor Imperio, troleibuzelor Solaris, autobuzelor electrice, cele Mercedes Hibrid și Otokar. Google Maps va afișa, pe lângă gradul de ocupare, și poziția vehiculului și timpii de așteptare.
„Această funcție este disponibilă pe tramvaiele Imperio, troleibuzele Solaris, autobuzele electrice, autobuzele Mercedes Hibrid și Otokar.
În aplicație, pe lângă gradul de încărcare, sunt indicate și poziția vehiculului și timpii de așteptare.
Suntem singurul oraș din România cu această funcție disponibilă”, a transmis Nicușor Dan, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.
Te-ar putea interesa și: Demolarea la care visează Nicușor Dan. Primarul general a dezvăluit ce clădire din București trebuie să dispară în viitor


















