Primăria Sectorului 1 face lumină în legătură cu pista de alergat. Ce se va întâmpla cu aceasta

Autor: Andreea Corina Chiriac, redactor

Publicat: 16-11-2018 19:45

Actualizat: 16-11-2018 19:38

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

În legătură cu zvonurile apărute în spațiul public referitoare la aprobarea de către Consiliul Local Sector 1 a finanțării construirii unei piste de alergare în Parcul Bazilescu, Primăria Sectorului 1 face următoarele precizări.


În ședința din data de 12 iulie 2018, pe Ordinea de Zi a Consiliului Local Sector 1, la poziția 21, s-a aflat: ”Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico - economice și a indicatorilor tehnico-economici ai investiției - Pistă de alergare în Parcul Bazilescu, Sector 1, București”, care a fost respins. Ulterior, în ședința din 12 septembrie, a figurat la poziția 14 pe Ordinea de Zi Suplimentară, dar a fost retras.


În plus, cu ocazia dezbaterii proiectului în ședința din 12 iulie 2018, s-a menționat și necesitatea obținerii avizului Ministerului Culturii, datorită amplasării în Parcelarea Bazilescu, zonă protejată și a unei dezbateri preliminare,  pe proiect, cu cetățenii.


Ca o concretizare a acestor observații, sâmbătă, 17 noiembrie 2018, începând cu ora 11:00, în Parcul Bazilescu, va  avea loc o dezbatere publică pe tema oportunității construirii unei piste de alergare în acest parc.


În concluzie, finanțarea acestui proiect nu a fost aprobată de Consiliul Local Sector 1, așa cum greșit sau voit s-a afirmat în spațiul public. Proiectul de aprobare a documentației tehnico - economice și implicit a finanțării  va fi supus spre aprobare Consiliului Local doar dacă va fi obținut avizul de la Ministerul Culturii, în conformitate cu legislația în vigoare, și numai după ce în prealabil cetățenii vor fi consultați și vor fi aprobat acest proiect.

Citește și:

Cine a comandat arestarea Elenei Udrea – Momentul-cheie ales pentru reținerea fostului ministru al Turismului

Este oficial! S-a anunțat când se va face modificarea privind ajutoarele sociale


Exclusiv Sute de mii de clienți ai Băncii Transilvania sunt vizați! Se întâmplă din 3 ianuarie 2019

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri