Primarul Capitalei nu vrea transport gratuit! Nicușor Dan: 'Am luat decizia să urcăm prețul de la 1,3 lei la 3 lei'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 28-12-2021 08:15

Actualizat: 27-12-2021 23:43

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, spune că nu a luat în calcul posibilitatea ca transportul în comun să devină grauit. „Biletul acesta și mai ales abonamentele pe care noi am început să le vindem, inclusiv acelea comune cu Metroul, aduc Primăriei Capitalei undeva la 250-300 de milioane de lei pe an, la care nu putem să renunțăm”, a spus edilul, luni, pe B1 TV.


Întrebat dacă a luat în calcul varianta de face transportul în comun gratuit, edilul a negat:

„Nu, nu, nu. Știți că noi am avut o decizie, și aici salut votul majorității care a avut loc în urmă cu o jumătate de an. Am luat decizia să urcăm prețul de la 1,3 lei la 3 lei, care cred eu că este prețul rezonabil ca să și stimulezi oamenii să se urce în transportul public, oameni de toate categoriile sociale, și pe de altă parte a și asigura condiții de mediu și a încuraja transportul public”.

„Biletul acesta și mai ales abonamentele pe care noi am început să le vindem, inclusiv acelea comune cu Metroul, aduc Primăriei Capitalei undeva la 250-300 de milioane de lei pe an, la care nu putem să renunțăm. Plus subvenția de un miliard, care poate anul acesta să fie un pic mai mică, 900 de milioane, pe care o să o plătim”, a adăugat Nicușor Dan.

Citește și:


Nicușor Dan, ieșire spumoasă: ‘Sunt două probleme cu bugetul. E ca în povestea aia cu Nastratin Hogea, care îi dădea în fiecare zi mai puține paie măgarului până când a murit’

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri