Primarul Daniel Băluță îi arde la buzunare pe toți deținătorii de mașini din sectorul 4. Taxa abuzivă va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2025 și nu este deloc mică

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 11-12-2024 14:08

Article thumbnail

Sursă foto: Bugetul.ro

Primarul sectorului 4, Daniel Băluță, a pregătit foarte discret o măsură vizându-i pe toți proprietarii de mașini. Astfel, începând de anul viitor,o taxă abuzivă în valoare de 540 de lei, ar urma să fie aplicată tuturor proprietarilor de mașini din sector, indiferent dacă aceștia beneficiază sau nu de loc de parcare.

Concret, autoritățile sectorului 4 vor impune o taxă de parcare tuturor cetățenilor din acest sector care dețin un autoturism, indiferent dacă au sau nu un loc de parcare de reședință sau public.

Taxă abuzivă de 540 lei pentru toți șoferii din sectorul 4

Taxa va fi aplicabilă tuturor proprietarilor de mașini din sector, indiferent dacă au sau nu loc de parcare de la primărie sau dacă parchează pe stradă sau într-un ansamblu/spațiu unde nu au titlu.

Taxa va fi obligatorie pentru deținătorii unui vehicul în acest sector, indiferent dacă au sau nu un loc de parcare de reședință sau public.

Măsura va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2025 și a fost pregătită foarte discret, acuză Cătălin Teniță (co-președinte REPER). Potrivit politicianului, primarul Daniel Băluță va trece prin Consiliul Local al Sectorului 4 o taxă ilegală de 540 de lei pentru toți deținătorii de autovehicule din sector. „Este un abuz flagrant”, opinează reprezentantul REPER.

CITEȘTE ȘI: Câte case are Daniel Băluță, primarul reales al Sectorului 4. Edilul este unul dintre câștigătorii detașați ai alegerilor din iunie 2024

Noua taxă dublează impozitul local pe vehicule

„Domnul Băluță, primarul PSD al sectorului 4, va trece mâine (12 decembrie) prin Consiliul Local o taxă de dezvoltare urbană de 540 de lei aplicabilă tuturor deținătorilor de autovehicule din sector, indiferent dacă au sau nu loc de parcare de la primărie sau dacă parchează pe stradă sau într-un ansamblu/spațiu unde nu au titlu.

taxa

Este o taxă profund ilegală pentru că contravine principiilor din Codul Fiscal (care definește clar ce fel de taxe locale pot exista), dublând în plus un impozit local deja existent – cel pe vehicule.

Acest proiect a fost anunțat azi noapte, într-o oră va trece prin comisii iar la ora 13 va fi votat în consiliul local al S4”, afirmă Cătălin Teniță.

USR face apel la consilierii PNL să respingă taxa

În opinia consilierului local Paul Ene (USR), este vorba de „o taxă abuzivă care acoperă găurile uriașe de la buget”. Criticând instituirea taxei pe mașină în Sectorul 4 se pronunță și consilierii USR. Paul Ene face apel public la consilierii PNL, care împreună cu PSD asigură majoritatea în consiliu pentru primarul Daniel Băluță, să respingă „taxa abuzivă”. Paul Ene afirmă că „este un abuz flagrant”.

Consilierul local USR consideră că taxa a fost inventată pentru a acoperi „găurile uriașe din bugetul primăriei”. Șoferii sunt pedepsiți „doar pentru impertinența de a deține o mașină în Sectorul 4”, mai notează Paul Ene. În cazul în care proiectul va trece, USR a anunțat că va ataca această hotărâre pe toate căile legale posibile.

CITEȘTE ȘI: Pelerinaj în Berceni. Locul din Bucureşti care atrage bucureştenii şi turiştii ca un magnet. Anunţul făcut de primar despre patinoarul cartier

 

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri