Primarul USR al Sectorului 2, Radu Mihaiu, a transmis, luni seara, că încep amenzile în sectorul pe care îl păstorește.
Mihaiu a revenit cu precizări marți dimineața, afirmând că a intrat în vigoare legea care permite Poliției Locale să-i identifice pe șoferii care au parcat ilegal și, ulterior, să-i amendeze.
„De asta seară încep amenzile”, a spus, într-o primă postare pe Facebook, edilul de sector.
„Cu ce au greșit pietonii de trebuie să șteargă praful de pe mașină ca să traverseze?
De ce oamenii care urcă în autobuz trebuie să se înghesuie printre mașinile care invadează refugiul?
Ce trebuie să protejăm mai mult, o mamă care își plimbă copilul în cărucior sau oglinda unei mașini cocoțate pe trotuar?
A intrat în vigoare legea care permite Poliției Locale să cheme proprietarii mașinilor parcate ilegal pentru a declara cine a condus.
Practic această lege ne permite să identificăm șoferii care nu se gândesc la cei din jur. Și astfel să îi amendăm.
Vom prioritiza trecerile de pietoni, stațiile de transport în comun, trotuarele din apropierea școlilor și spitalelor.
Eliberarea trotuarelor e o luptă care doare pe termen scurt, dar care merită”, a precizat, marți, Mihaiu.
Primarul USR al Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunță că încep să curgă amenzile în sector: 'A intrat în vigoare legea care permite Poliției Locale'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 13-12-2022 10:03
Trending

06 febActual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

06 febActual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

06 febExterne
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

06 febActual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

06 febActual
Păcăleala lui Ilie Bolojan pentru 2027. Impozitele se vor mări și anul viitor, în ciuda promisiunilor guvernanților

06 febActual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

06 febActual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

06 febSocial
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

06 febActual
Se strânge lațul în jurul lui Robert Negoiță. Plasat sub control judiciar, edilul nu mai poate nici să-și continue activitatea în fruntea Primăriei Sectorului 3

06 febActual
Sistemul e-SIGUR schimbă regulile pe șosele, iar șoferii vor deveni clienți constanți ai amenzilor
Articole Similare

06 febSocial
Pensia de urmaș pentru copii. Cine are dreptul la acest sprijin și cum se calculează indemnizația

06 febSocial
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

06 febSocial
DNA pune pe masă mai multe cazuri de corupție la nivel înalt, susține procurorul-șef Marius Voineag

06 febSocial
Categoria de pensionari care va primi despăgubiri din partea statului. Seniorii fuseseră taxați fără drept, după o serie de calcule eronate

06 febSocial



