Fermierii români beneficiază de programul Tomata, însă spun că acest ajutor nu le este de mare folos, aceștia putând să își acopere doar 30% din investiție. Acest ajutor este pentru a-l face pe agricultor să scadă prețul final al produsului, atunci când este scos la vânzare.
Cât costă un kilogram de roșii în luna martie
În bazinul legumicol din Izbiceni, Olt, de exemplu, un kilogram este vândut de agricultori cu 30-40 de lei. Nici roșiile de import nu sunt ieftine. Costă în jur de 20-30 de lei kilogramul.
”E foarte gustoasă, e foarte zemoasă, este foarte bună. Se simte că e roșie românească”. își laudă un fermier marfa
Citește și: Ce preț au urzicile în piețele din România. Comercianții rămân rapid fără marfa de sezon
Fermierii spun că pentru un gust bun e nevoie de multă muncă, iar prețul pe care îl cer nu este deloc exagerat.
,, La suprafața de 1.000 mp, în jur la 10.000 de euro investiția cu tot. Cu căldură, plantele, plantatul. O să fie până pe 20 aprilie, o să fie roșia puțin mai scumpă 30- 28, noi așa sperăm să fie, după aceea o să scadă la 25-20, sub 20 de lei kg. ” a spus Nicușor Lincă, agricultor
Acesta a fost întrebat de reporterul ProTV și care va fi prețul unui kilogram de roșii de Paște.
,, Cam la 10-11 lei o să fie roșiile”.a spus Nicușor Lincă, agricultor
Un alt fermier a spus că banii pe care îi primesc de la Stat sunt prea puțini, comparativ cu investiția care trebuie făcută. Mai mult, acesta spune că roșiile au nevoie de efort și îngrijire zilnică, munca începând din luna decembrie.
,,Vă dați seama, din decembrie și până în prezent suntem în fiecare zi la muncă. Banii, astea, e așa un mizilic, deci nu. Sunt prea puțini bani la investiția de o facem noi”. a spus Vali Rîmaru, agricultor ,conform ProTV.
Pentru sesiunea din acest an a programului „Tomata”, până în momentul de față s-au înscris peste 5.700 de fermieri s-au înscris pentru sesiunea din acest an a programului „Tomata”, până în momentul de față. Cei care beneficiază de bani, pot primi cel mult 3.000 de euro.
Fermierii dau vina pe majorărilor de preț pe care le-au resimțit la factura pentru încălzirea solariilor sau la combustibilul pentru utilaje.
Roșiile românești care au apărut pe tarabele din piață au un preț similar celui de anul trecut.


















