Potrivit noii legi a pensiilor, intrată în vigoare în toamna anului trecut, peste 212.000 de decreței se pot pensiona începând cu vara anului 2025, însă în anumite condiții. Este important de știut că femeile se pot pensiona anticipat în anii 2025 și 2026, chiar și fără penalizare, dacă au un stagiu de cotizare de 40 de ani.
Așa-numiții decreței sunt românii născuți în anii 60 și 70, când a intrat în vigoare decretul dat de Ceaușescu cu privire la interzicerea avortului. Ca urmare, doar în anii 1967 și 1968, în România s-au născut aproape 425.000 de copii de sex feminin.
Cum te poți pensiona anticipat dacă ești decrețel
Femeile din această categorie de vârstă se pot pensiona anticipat în anii 2025 și 2026, dacă îndeplinesc anumite condiții, chiar și fără penalizare. Condiția obligatorie este să aibă un stagiu de cotizare total de 40 de ani.
De amintit că vârsta legală de pensionare a femeilor este de 63 de ani, cu posibilitate de pensionare anticipată cu 5 ani mai devreme, adică 58 de ani. Vârsta de pensionare a femeilor crește etapizat, cu câte o lună la fiecare 2 luni calendaristice începând din 2030. Astfel încât vârsta de pensionare a femeilor va ajunge la 65 de ani de ani în anul 2035.
Astfel, o femeie care s-a născut în luna iunie 1967 se poate pensiona la limită de vârstă în august 2030, când va fi împlinit 63 de ani și 2 luni, sau anticipat începând cu luna august 2025.
Peste 212.000 de femei se pot pensiona anticipat în acest an
Mai bine de 212.000 de femei s-au născut în 1967, primul an care a urmat decretului lui Ceaușescu. Cele care s-au angajat imediat după terminarea liceului sau chiar mai devreme îndeplinesc toate cerințele legale pentru a se pensiona anticipat în 2025, chiar și fără penalizare, notează Adevarul.

Noua lege a pensiilor, intrată în vigoare la 1 septembrie, prevede condiții mai avantajoase pentru pensionare, atât în cazul limitei de vârstă, cât și în cazul pensiei anticipate, chiar dacă vârsta de pensionare a femeilor este prevăzut să crească etapizat de la 63 de ani la 65 de ani, în intervalul 2030 – 2035.
În vechea lege, pensia anticipată se putea realiza fără penalizare doar dacă beneficiarul avea un stagiu minim de cel puțin 43 de ani. Pensia anticipată parțial putea fi obținută doar de ce cu o vechime în muncă cuprinsă între 35 și 43 de ani, cu o penalizare de până în 30%.
Când poți ieși la pensie anticipat cu penalizare de maximum 24%
Noua lege a pensiilor prevede că se poate ieși anticipat fără penalizare cu o vechime de cel puțin 40 de ani, respectiv cu o penalizare de maximum 24% pentru persoanele cu o vechime de 35-40 de ani.
Stagiul de 40 de ani solicitat pentru pensia anticipată fără penalizare este format din stagiul complet de cotizare contributiv + 5 ani Stagiu de cotizare (perioadă care cuprinde şi perioade necontributive).
Femeile care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei de pensionare, cu cate 6 luni pentru fiecare copil, reducerea maxima permisă fiind de 3 ani şi 6 luni. Reducerea vârstei de pensionare se aplică şi în cazul în care numărul de copii cuprinde şi copii adoptaţi şi crescuţi cel puţin 13 ani.
Cum se calculează vârsta de pensionare după noua lege a pensiilor
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a actualizat calculatorul referitor la vechimea în muncă și la anii de contributivitate necesari ieșirii anticipate la pensie.
Accesând secțiunea „Când mă pot pensiona” de pe site-ul CNPP, se pot introduce data nașterii, sexul și numărul de copii născuți (în cazul femeilor). După introducerea codului în căsuța următoare, se dă click pe Calculează.
În cazul femeilor născute în 1967, care au născut doi copii, condițiile de pensionare pot fi văzute în tabelul de mai jos:

Calculatorul poate fi consultat AICI
De menționat că, începând din 2025, se configurează o presiune suplimentară asupra sistemului național de pensii publice, expus unui risc de colaps pe măsură ce următoarele generații de decreței vor ieși la pensie.
















