Primul anunț făcut de Nicolae Ciucă, după ce Comisia Europeană a spus că pensiile militare sunt pensii speciale: Pensiile militare nu sunt pensii speciale

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 18-11-2022 13:22

Actualizat: 18-11-2022 13:38

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Premierul României, Nicolae Ciucă, a reafirmat, vineri, că pensiile militare nu intră în categoria pensiilor speciale, așa cum de altfel apare în raportul Băncii Mondiale.


„Am discutat și acest subiect inclusiv cu reprezentanții Comisiei, care au fost într-o vizită la București. Am discutat pe marginea raportului pe l-a prezentat Banca Mondială, unde este scris foarte clar că pensiile militare nu intră la capitolul pensii speciale, ci la capitolul pensii de serviciu”
, a declarat Nicolae Ciucă.

Totodată, el a menționat că pensiile militare au fost modificate prin lege și sunt bazate pe contributivitate.

„E un raport al Băncii Mondiale, este o stare de fapt care se regăsește în fiecare dintre țările UE. Nu este vorba de a minți pe cineva”, a punctat Nicolea Ciucă.


„Am citit informația respectivă. Este un răspuns pe care cineva de la Comisia Europeană l-a dat”, a subliniat șeful Guvernului României.

Vezi și Lovitură pentru militari, polițiști și lucrătorii din Servicii! Comisia Europeană consideră că pensiile militare sunt pensii speciale

Comisia Europeană susține că pensiile militare sunt pensii speciale


Într-un răspuns pentru G4Media.ro, Comisia Europeană a precizat că pensiile militare sunt pensii speciale și că plafonul de 9, 4% din PIB pentru pensii face parte din măsura reforma sistemului public de pensii și că un obiectiv al noii legislații convenit prin PNRR este ”menținerea stabilă pe termen lung (2022-2070) a cheltuielilor publice brute totale cu pensiile (inclusiv toate sistemele publice de pensii existente) la 9,4% din PIB, inclusiv un mecanism de frânare în cazul în care plafonul de cheltuieli este depășit”.

„O etapă specifică (215), care trebuie parcursă la sfârșitul anului 2022, se referă la revizuirea pensiilor speciale, care includ pensiile militare. Aceasta face parte din reforma mai amplă a sistemului public de pensii, care este un element-cheie al PRR al României.

Îndeplinirea satisfăcătoare a acestei etape va fi evaluată în contextul celei de-a treia cereri de plată”, a transmis Comisia Europeană, pentru G4Media.ro.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri