Lansat în anul 2021, hipermarketul online Freshful by eMAG se bucură de tot mai mare succes. După ce anul trecut a livrat 1,2 milioane de comenzi și a realizat o creștere cu 28% a vânzărilor, șefii companiei au planuri mari pentru 2026. Principalul obiectiv este extinderea ariei de acoperire a serviciului Freshful Now, dedicat livrărilor rapide pentru cumpărături mici și urgente și gândit ca un sistem complementar coșului săptămânal.
eMag a lansat serviciul Freshful în anul 2021, cu livrări de produse alimentare în București și județul Ilfov. Anul trecut, Freshful a livrat 1,2 milioane de comenzi și a realizat o creștere cu 28% a vânzărilor, până la 357 milioane lei.
Anul acesta, hipermarketul online Freshful by eMAG și-a propus să extindă aria de acoperire a serviciului Freshful Now, dedicat livrărilor rapide pentru cumpărături mici și urgente și gândit ca un sistem complementar coșului săptămânal. De asemenea, alte obiective pentru 2026 sunt continuarea proiectului privind cel de-al doilea depozit din București, dezvoltarea flotei și a portofoliului, dar nu și extinderea în alte orașe mari din țară.
Planuri mari pentru șefii primului hipermarket online din România
Lista planurilor pentru 2026 include, de asemenea, continuarea dezvoltării soluțiilor IT, inclusiv automatizări cu AI, creșterea capacității flotei și a echipei, precum și dezvoltarea serviciului „Verde cu Freshful”, cu scopul de a crește adopția și de a simplifica și mai mult procesul de returnare a ambalajelor direct de la domiciliu. Totodată, compania se concentrează pe extinderea portofoliului „Piața cu Freshful” și pe atragerea unor noi producători locali.
„Pentru 2026, ne concentrăm pe dezvoltarea și consolidarea infrastructurii logistice existente, astfel încât să susținem creșterea organică și să îmbunătățim serviciile. Lucrăm în prezent la planificarea celui de-al doilea depozit, în București, un pas important pentru a putea gestiona volume mai mari, pentru a crește eficiența operațională și pentru a menține standardele Freshful privind livrarea rapidă, acuratețea comenzilor și prospețimea produselor. În ceea ce privește extinderea geografică în alte orașe, nu există în acest moment un plan public și niciun calendar confirmat",
Un pilon strategic pentru 2026 este și scalarea serviciului Freshful Now, dedicat livrărilor rapide pentru coșuri mici și cumpărături urgente. Serviciul funcționează deja în anumite zone din București, iar planul pentru anul viitor vizează extinderea ariei de acoperire și integrarea mai profundă în experiența principală Freshful. Scopul este de a oferi clienților un model de livrare ultra-rapidă, complementar coșului săptămânal, în linie cu evoluția comportamentului de consum orientat către comoditate și flexibilitate", a declarat, pentru Profit.ro, Ștefan Mortici, CFO Freshful by eMAG.
Surprizele pregătite pentru clienți
În actualul context economic, marcat de inflație și creșterea TVA, Freshful remarcă o orientare mai accentuată a clienților către promoții, pachete avantajoase și produse cu valoare bună raportată la cost.
„Prioritățile de consum se schimbă: clienții caută eficiență, predictibilitate și soluții care economisesc timp, motiv pentru care modelul Freshful, livrare la ușă, logistică proprie, prospețime garantată și beneficii suplimentare precum returul ambalajelor SGR, devine tot mai valoros în viața de zi cu zi. În același timp, creșterea volumelor într-un context economic volatil pune presiune pe operațiuni, iar menținerea timpilor de livrare, a acurateții și a standardelor de prospețime rămâne o provocare esențială", a mai spus Ștefan Mortici.


















