Primul zgârie-nori din România s-a redeschis! A fost nevoie de o investiție majoră de aproape șapte milioane de euro pentru a-și recăpăta strălucirea

Autor: Luciana Polite

Publicat: 18-11-2024 05:31

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpress

În România, în urmă cu aproape un secol, apărea primul zgârie-nori, inspirat de Empire State Building din New York. Până să fie făcut Hotelul Intercontinental, actualul Grand Hotel, era cea mai înaltă clădire din țara noastră. Este vorba despre Palatul Telefoanelor, locul unde erau echipamentele telefonice de ultimă generație, care promiteau conexiuni peste mări și țări.

Construcția a fost făcută în stilul art-deco și era considerată ca fiind un simbol al viitorului. Atât aspectul, cât și scopul său, le sugerau românilor vremuri noi, moderne, cu posibilități ca în afară. Arhitecții eu au reușit să îmbine perfect vechiul cu noul. Decorațiunile aminteau de Egiptul antic, iar fațada conținea piatră artificială. În 1946, apărea și nouă nivele pe verticală, care extindeau clădirea.

primul zgârie-nori

Palatul Telefoanelor era locul în care bucureștenii veneau să se bucure de unul dintre cele două tipuri de abonamente ale vremii. Bineînțeles, erau pentru telefonul fix, la mobil sau smartphone nici nu visau. Dădeau 750 de lei pe lună pentru 210 convorbiri sau 850 pentru 320 de conversații. Tariful era enorm de mare, dar nici nu aveai concurența de acum de pe piață.

Clădirea a fost destul de controversată. Unii o primeau ca pe o fărâmă de America și admirau aspectul său de zgârie-nori. Alții fugeau de construcție, considerând-o inadecvată. Oricum, au fost perioade dificile pentru acest loc, mai ales în vremea bombardamentelor. Totuși, a supraviețuit probei timpului, iar acum, în 2024, renaște.

CITEȘTE ȘI: Cât a ajuns ajutorul de înmormântare acum, după noua lege a pensiilor. Au fost modificate inclusiv condițiile de acordare

Orange a cumpărat primul zgârie-nori din România. Palatul Telefoanelor devine sediul companiei

În luna iunie a anului 2024, Orange a anunțat finalizarea fuziunii juridice între Orange Romania S.A. (ORO) și Orange Romania Communications S.A. (OROC), prin absorbția OROC de către ORO. Scopul mișcării este acela de a deveni furnizorul preferat de servicii integrate pe piața românească. Pentru a putea îngloba sediile, a fost aleasă clădirea cu atât de multă istorie.

Palatul Telefoanelor revine la viață, după o investiție de 7 milioane de euro făcută de Orange România. Primul zgârie-nori de la noi din țară va fi adaptat la noile norme de rezistență și de securitate la incendiu.

„Anul acesta, am realizat două obiective importante – fuziunea dintre Orange și Orange Romania Communications și reunirea echipelor noastre din București. Suntem mândri că am readus la viață Palatul Telefoanelor și, totodată, conștienți de responsabilitatea pe care o avem de a conserva această clădire emblematică. Fiind monument istoric, redeschiderea Palatului Telefoanelor a presupus un efort considerabil, precum și investiții semnificative. În același timp, istoria ne obligă să inovăm pentru a marca noi succese aici, în locul unde telecomunicațiile au determinat schimbarea și modernizarea României”, a declarat Julien Ducarroz, CEO Orange Romania.

CITEȘTE ȘI: Noua autostradă care ar putea lua locul Transfăgărășanului sau al Transalpinei. Drumul cu peisaje de poveste va traversa 3 județe importante

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri