Războiul dintre finanțatorul Stelei, Gigi Becali, și Ministerul Apărării Naționale (MApN) este departe de a se fi încheiat. Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, a dezvăluit că nu-i va da pace latifundiarului din Pipera în ceea ce privește marca Steaua.
Într-un interviu acordat publicației ProSport, șeful MApN a anunțat că nu va renunța până când statul român nu-și va recupera cele 37 de milioane de euro de la Gigi Becali, acesta fiind prejudiciul stabilit de către un evaluator pentru folosirea ilegală a mărcii Steaua de către omul de afaceri ilfovean.
„Nu ne-am dorit să ajungem în această situaţie, dar în condiţiile în care ÎCCJ a stabilit definitiv că marca a fost folosită fără drept şi s-a creat un prejudiciu patrimonial statului român, nu există altă cale decât recuperarea acestei pagube, în cuantum final care va fi stabilit de instanţă”, a explicat ministrul Apărării.
Vezi și Ordinul primit de Gabriel Oprea în privința lui Gigi Becali
În luna decembrie a anului 2015, odată cu instalarea sa în funcție, Mihnea Motoc a cerut înființarea unei comisii care să se ocupe de cazul Steaua, respectiv de valorificarea mărcii.
Întrebat dacă există șanse ca Armata să se împace cu Becali, acesta a răspuns: „Din punctul meu de vedere, există cale de conciliere: respectăm procedurile şi prevederile legale, acţionăm transparent şi previzibil şi rezolvăm problemele”.
Vezi și ȘOC! Cine îl ÎNGROAPĂ pe Klaus Iohannis pe tema PENALILOR, chiar de la Cotroceni


















