Procurorul 'Portocală' zguduie scena politică! Suma uriașă pe care ar fi încasat-o Victor Ponta! Detalii din dosarul Ponta-Blair

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 18-08-2020 22:36

Actualizat: 18-08-2020 22:56

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Fostul procuror Mircea Negulescu, poreclit „Portocală”, a rupt tăcerea și pare decis să-l îngroape pe fostul premier Victor Ponta.


Negulescu a dezvăluit, într-un interviu acordat pentru
Realitatea PLUS, că Victor Ponta beneficiat de 2,5 milioane de dolari de la Sebastian Ghiță, în campania pentru alegerile prezidențiale din 2014.

„În campania pentru prezidențiale, unde a candidat domnul Iohannis împreună cu un alt domn, domnul Victor Ponta a beneficiat de 2,5 milioane de dolari de la domnul Sebastian Ghiță, prin niște firme din Ploiesti, n-aș vrea să dau numele acum, dar credeți-mă că le știu, ca să aducă în România doi consultanți politici de la prestigioasele firme de specialitate Podesta și 370 Revolution (...) și l-au consultat pe domnul Ponta în toată campania electorala. Bineînțeles că a pierdut. A câștigat Iohannis.

Ghiță voia să fie ministru


„Domnul Ghiță, care se ocupa cu IT-ul, voia să ajungă ministrul Tehnologiei, bănuiesc că vă dați seama de ce. Ca să poată avea toate contractele IT din Romania. Pentru Ghiță 2,5 milioane de dolari nu reprezintă nimic. E cum ați avea dumneavoastră 100 de lei în buzunar. Contractele sunt pe bani foarte mulți și pentru el nu înseamnă nimic 2,5 milioane de dolari.

Care a fost traseul celor 2,5 milioane de dolari din dosarul Ponta-Blair


„Sunt două aspecte. În dosarul acesta sunt 220 de mii de euro care au fost plătiți pentru venirea fostului premier al Marii Britanii . Eeh, eu uitasem de aia 2,5 milioane de dolari. Mi-a adus aminte doamna Florea (Adina Florea, procurorul din dosarul Onea/Negulescu și fostă pretendentă la șefia Secției Speciale pentru Investigarea Magistraților – N.R.) O să vă arăt niște ordonanțe.

Fostul procuror a devoalat și traseul banilor. "Ghita a plătit din Team Net și Asesoft (firme pe care le controla omul de afaceri – N.R.) banii ăștia. Și ca să-i poată plăti a creditat o societate comercială. A dat credit unei societăți care era tot a lui, din banii aceia creditați societatea comerciala i-a dat pe altă firma și banii au plecat in SUA. Întrebare: Poate fi usor gasita urma banilor? Da, doar sa vrea cineva să-i vadă. (...) Nu vrea nimeni să vadă banii aia, e simplu.

Negulescu: Nu vreau să intru în politică, mă interesează adevărul

Întrebat dacă reconstituirea traseului banilor și stabilirea legăturilor între ei și Victor Ponta ar putea conduce la inculparea acestuia, fostul procuror a a afirmat că nu știe și nici nu-l intereseză, ceea ce-și dorește el este ca lumea să afle adevărul, nu jocurile politice.

Vezi și Audio. Un infecat cu coronavirus, scandal fără precedent cu DSP: ‘De ieri nu am mai avut niciun simptom. Până ieri am avut o răceală ușoară’

Legea a fost promulgată! Se aplică începând cu luna octombrie


Cine sunt greii care se bat pentru mega contractul de construire a bazei NATO de la Câmpia Turzii


https://www.youtube.com/watch?v=eloD3KtZLnA&feature=emb_title

 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri