Producătorii de țigări, închiși temporar? Iată motivul

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 11-10-2016 14:35

Actualizat: 11-10-2016 14:39

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, luni, proiectul de lege privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe.


Ca atare, producătorii de țigarete din România ar putea opri procesul de producție pe o perioadă de minimum 15 zile, deoarece termenul de intrare în vigoare a Legii este de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, iar cel de redactare a normelor de aplicare a actului normativ este de 45 de zile de la publicare.


Vezi și Ce face RCS & RDS pentru a-și plăti datoriile de UN MILIARD de euro


Potrivit unor surse profit.ro, în intervalul dintre data intrării în vigoare a Legii și cea a publicării normelor tehnice, companiile fie își vor înceta procesul de producție, fie vor produce după cum înțeleg ele conținutul legii. În acest din urmă caz, companiile își vor asuma un risc important, anume cel că aspectul pachetelor să nu corespundă caracteristicilor prevăzute în norme, ceea ce ar conduce la retragerea de piață a respectivelor produse.


Când Legea va intra în vigoare, companiile nu vor mai putea produce pachete de țigări cu forma actuală, dar le este permis să le vândă pe cele aflate în stoc, până la epuizarea acestora.

Proiectul de lege va primi votul final marți, dat fiind că luni s-a votat pe articole.

Vezi și Actor român plătit regește: Are venituri de peste 5.000 de euro pe lună

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri