Produsele pentru care vom plăti mai mult. Inflația a crescut în iulie 2024. Unde se pot face economii

Autor: Diana Dumitrache

Publicat: 12-08-2024 12:36

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Veste rea pentru români! Inflaţia a crescut, în iulie 2024, la 5,42% faţă de 4,94% luna trecută. Astfel, multe se vor scumpi din nou. Specialiştii au dezvăluit lista cu produsele pentru care vom plăti mai mult în următoarea perioadă.

Potrivit informaţiilor oferite de Institutul Naţional de Statistică (INS), mărfurile alimentare s-au scumpit cu aproape 2%, cele nealimentare cu 6,9%, în timp ce preţurile serviciilor s-au mărit cu 8,52%.

Citeşte şi Care este orașul cu cel mai scump coș alimentar din România. ”Inflația alimentară” nu l-a ocolit

Pentru ce produse vom plăti mai mult din cauza inflaţiei

Noile date ale INS aduce veşti rele pentru români. Deşi salariile au stagnat, preţurile la alimente şi servicii s-au mărit în ultima lună. Faţă de 2023, aceeaşi perioadă, plătim cu 5,4% mai mult din cauza creşterii inflaţiei.

„Indicele preţurilor de consum în luna iulie 2024 comparativ cu luna iunie 2024 a fost 100,60%. Rata inflaţiei de la începutul anului (iulie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 3,2%. Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2024 comparativ cu luna iulie 2023 a fost 5,4%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2023 – iulie 2024) faţă de precedentele 12 luni (august 2022 – iulie 2023) a fost 6,8%”, a comunicat Institutul Naţional de Statistică.

Produsele alimentare pentru care vom plăti mai mult sunt fructele, lactatele, conservele de fructe, berea şi vinul. Şi serviciile poştale s-au scumpit, preţurile acestora fiind cu 26,59% mai mari faţă de iulie 20243. Detergenţii se află şi ei pe lista produselor scumpe: cu o creştere de 20 65%, în timp ce medicamentele costă cu 24,02% mai mult.

Nici carburanţii nu stau foarte bine la acest capitol. Pe lista produselor/serviciilor pe care plătim mai mulţi bani se află şi transportul aerian, apa, salubritatea şi alte servicii industriale.

Ce produse s-au ieftinit în ultimul an

Dacă este să vorbim de produse alimentare care s-au ieftinit în ultima perioadă, în ciuda creşterii inflaţiei, acestea sunt făina, uleiul, produsele de morărit şi mălaiul. În acest caz, au fost consemnate preţuri cu până la 30 % mai mici faţă de iulie 2023.

Energia termică a înregistrat o scădere a preţului de aproape 1%, în timp ce încălţămintea de piele s-a ieftinit cu 0,04%. Şi serviciile de telefonie au marcat o descreştere cu 0,1%.

Inflația reprezintă un dezechilibru major prezent în economia unei țări, reprezentat de o creștere a prețurilor, dar și de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naționale.

Citeşte şi Orașul milionarilor din România cu apartamente mai scumpe decât în București. Prețul locuințelor a depășit capitala

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri