În cadrul ZF ESG Summit 2025, Mario Crețu, director Corporate Affairs și Mediu la Carrefour România, a subliniat că retailerul nu a făcut reduceri de buget pentru activitățile legate de sustenabilitate, în ciuda contextului economic dificil.
„Noi nu am tăiat nimic din bugetul de sustenabilitate în ultimele șase luni, într-un context destul de provocator. Cred că este foarte important să înțelegem că investițiile în sustenabilitate nu sunt doar o opțiune morală sau de imagine, ci o necesitate strategică pentru reziliența economică”, a declarat Crețu, potrivit ZF.ro.
Acesta a precizat că, în prezent, Carrefour desfășoară proiecte ample în domeniul sustenabilității, precum colectarea a 3 milioane de litri de ulei uzat, 2,8 milioane de baterii și eliminarea plasticului din peste 70 de produse proaspete.
Carrefour susține că producătorii locali sunt parteneri strategici
În ceea ce privește integrarea producătorilor locali în rețea, Mario Crețu a afirmat clar că percepția conform căreia micii fermieri nu au loc în rețelele de retail este falsă.
„Este un mit că producătorii locali nu au loc în marile magazine. În sezonul de vară, peste 90% din marfa proaspătă vine de la fermieri români. Vorbim despre o colaborare reală, nu despre simboluri sau acțiuni punctuale”, a declarat reprezentantul Carrefour.
Retailerul lucrează în prezent cu peste 1.500 de furnizori locali, dintre care 600 sunt ultra-locali, adică livrează produse în magazine aflate la o distanță de cel mult 50 de kilometri. De asemenea, compania colaborează cu peste 30 de cooperative agricole.
„Este un proces de învățare, de consolidare, nu doar o bifă în rapoartele de sustenabilitate. Este vorba de dezvoltarea capacității de procesare, de predictibilitate și de stabilitate în relația cu fermierii”, a explicat Crețu.
Carrefour și RetuRO: economie circulară și responsabilitate
Un alt element important în strategia Carrefour este implicarea în economia circulară. Mario Crețu a amintit despre platforma RetuRO, sistemul național de garanție-returnare, în care Carrefour este cofondator.
„RetuRO este o platformă public-privată care demonstrează că lucrurile funcționează atunci când toți actorii cooperează. Într-un singur an, am reușit colectarea a peste 4 miliarde de ambalaje. Acum ne gândim la extinderea sistemului și către alte categorii, precum textile sau materiale de construcții, însă acestea presupun costuri mai mari și o infrastructură diferită”, a declarat Crețu.
Retailerul a introdus și opțiuni de cumpărare vrac pentru produse precum detergentul lichid, cu scopul reducerii consumului de ambalaje din plastic.

Cooperarea cu statul este vitală pentru comerț
Reprezentantul Carrefour a subliniat și rolul statului în susținerea ecosistemului de producție locală și în promovarea sustenabilității.
„Statul nu trebuie doar să ofere subvenții pe hectar, ci și să sprijine infrastructura de procesare. Avem nevoie de implicare în dezvoltarea capacităților de depozitare, procesare și logistică. Fără acest sprijin, lanțul valoric rămâne vulnerabil”, a afirmat Mario Crețu.
Întrebat despre diferența dintre acțiuni reale și simpla raportare ESG, Crețu a spus:
„Pentru noi, sustenabilitatea nu este un departament sau o funcție, ci un principiu integrat. Este o chestiune care se reflectă în modul în care aprovizionăm magazinele, în relațiile cu fermierii, în deciziile de ambalare și în felul în care ne poziționăm în comunități.”



















