Mircea Coșea, profesor universitar la Academia de Studii Economice, a explicat, joi, de ce România are nevoie de un pact pentru fiscalitate.
Joi, 23 iunie, la Palatul Parlamentului, a avut loc o întâlnire de lucru a inițiatorilor „Pactului pentru Fiscalitate”, la eveniment fiind invitați politicieni, reprezentanți ai sindicatelor și ai mediului de afaceri.
Profesorul Mircea Coșea a subliniat că e nevoie de un astfel de pact de fiscalitate, cu profesioniști din domeniul economic, pentru a nu mai trăi „telenovele” cum e cea de zilele acestea, privitoare la prețul la benzină și motorină.
„Pactul pentru fiscalitate este un element care lipsește din arhitectura unei țări care se vrea modernă, membră a UE, care se vrea cu o economie de piață funcțională, așa cum ne dorim toți.
Din punctul meu de vedere, atâta timp cât nu vom avea un pact pentru fiscalitate, România nu poate spune că are economie de piață funcțională, nu poate spune că este în concordanță cu valorile economice și de perspectivă ale dezvoltării cu Uniunea Europeană.
O să încerc să vă explic și de ce. În concepția mea, pactul pentru fiscalitate e un element esențial într-o economie liberă de tip european, pentru că ea este în legătură cu rolul pe care îl are statul în economie. Noi discutăm teoretic despre rolul statului în economie. Câteodată condamnăm liberalismul, câteodată îl acceptăm. Câteodată, pe tăcute, ba folosim statul, ba nu folosim statul.
(...) În condițiile României, noi nu avem așa ceva (o strategie de dezvoltare - n.r.). În condițiile României, fiscalitatea este utilizată ca un instrument de aritmetică bugetară, în sensul în care guvernanții fac eforturi de a aduna la buget cât mai multe fonduri, pe diferite căi. Nu contează, nu le discutăm, nu întotdeauna sunt corecte. Și le distribuie într-o formă în care domniile lor o consideră utilă la un moment dat. (...)
Avem nevoie de acest pact pentru fiscalitate, pentru a putea intra într-o economie normală în care statul nu mai face niște lucruri pe care ne mirăm și noi când le vedem. Spre exemplu, această întârziere, la un pas de telenovelă, a măsurilor pe care statul întârzie să le ia în legătură cu prețul combustibilului. Nu se știe exact dacă este de acord cu politica fiscală, introduce alt tip de politică, pe care n-o prea înțelegem și care nu este acceptată de toată lumea. Ceea ce duce la ideea că ori nu va avea suportul populației, ori va capota, pentru că nu există un consens pe niște idei de bază ale fiscalității. Și atunci, în aceste condiții, eu cred că activitatea acestei grupări, formată din oameni care doresc chiar să facă ceva în România și, sigur, eu sunt unul dintre inițiatori, dar meritul le revine celor trei corifei ai acestui program”, a declarat Mircea Coșea.
Prof. univ. Mircea Coșea, despre 'telenovela' măsurilor pe care statul întârzie să le ia pe piața combustibililor: 'Lucruri pe care ne mirăm și noi când le vedem'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 23-06-2022 17:10
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



