În primăvară, România intră în recesiune dacă Guvernul aplică măsurile anunțate, a transmis profesorul de economie, Mircea Coșea.
Profesorul Mircea Coșea nu este deloc optimist în ceea ce privește evoluția prețurilor și a explicat de ce: ”Dacă se vor aplica măsurile în totalitate, așa cum dorește Guvernul, situația se va îngreuna foarte, foarte mult, începând cu sfârșitul lunii noiembrie, pentru că vom avea o creștere a inflației. Toate aceste măsuri duc la inflație, până la urmă. Adică se vor scumpi toate produsele la raft. Scumpirea va fi generată de impozitarea activității productive, cu alte cuvinte ceea ce înseamnă mediul de afaceri privat. Așadar, impozitarea va duce la scumpiri, iar cele mai mari scumpiri se vor produce la mărfurile cu cea mai mare cerere”, a explicat economistul.
Mircea Coșea a mai afirmat că aceste măsuri ale Guvernului nu țin seama de legile obiective ale economiei
”Necazul este că aceste măsuri ale Guvernului nu țin seama de legile obiective ale economiei. Începând din luna noiembrie, până spre sfârșitul lunii ianuarie - începutul lui februarie, crește foarte mult cererea pentru anumite produse, în principal la alimentele de bază, dar și la alte produse, pentru că sunt sărbătorile de iarnă, când lumea se aprovizionează, indiferent de greutățile pe care le are, și, mai mult, vor cumpăra și cadouri”, a spus economistul, conform dcnews.ro
Profesorul Mircea Coșea avertizează: În primăvară, România intră în recesiune dacă Guvernul aplică măsurile anunțate
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



